Raritate demnă de dat exemplu în Brăila: o stradă curată şi plină de flori! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Raritate demnă de dat exemplu în Brăila: o stradă curată şi plină de flori!

• vorbim despre Str. Walter Mărăcineanu din cartierul Brăiliţa, ai cărei locatari se dovedesc a fi gospodari de toată isprava

 

Este vizibil şi de apreciat că în cartierele Brăilei unde s-au modernizat/asfaltat străzile bunii gospodari au început să-şi planteze pomi fructiferi şi flori în faţa casei. Din păcate însă, astfel de iniţiative sunt puse în umbră de către cei care consideră că trotuarele şi chiar şi spaţiile dintre gard şi carosabil sunt “proprietate personală”, ocupându-le cu fel de fel de împrejmuiri, grădini de zarzavat, locuri de parcare - unele cu acoperiş -,  rampe de acces betonate la  garaje etc. Alţii, mai nepăsători, le lasă pline de bălării şi gunoaie. Aspecte de genul acesta sunt  valabile, de exemplu, în cartierul Brăiliţa unde, pe  străzi precum Smârdan, Valea Călugărească, Mircea cel Mare, Timiş.

Totuşi, spre lauda şi cinstea lor, cei ce locuiesc pe Str. Walter Mărăcineanu, începând de la Str. C. Negruzzi şi până la circumscripţia financiară, au o stradă de toată frumuseţea: aerisistă şi plină de flori; nu doar în dreptul caselor care aspiră la titlul de vilă. Te încântă, astfel, arcadele cu trandafiri, spaţiile verzi amenajate cu bun gust, curăţenia şi gardurile vii bine întreţinute etc. Iar dacă Primăria ar iniţia un concurs pe tema “Cea  mai frumoasă stradă”, de exemplu, din Brăiliţa  - Str. Walter Mărăcineanu ar putea, detaşat, să obţină primul loc. Felicitări, anticipat !

Şi, vorba cuiva, o astfel  de clasificare ar fi bine să atragă nişte înlesniri /recompense care, cu siguranţă, i-ar ambiţiona pe locuitorii din întreg cartierul să demonstreze că şi ei pot fi buni gospodari!

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro