Ramine in vigoare starea de alerta, pentru prevenirea gripei aviare | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ramine in vigoare starea de alerta, pentru prevenirea gripei aviare

Situatia sanitara, sanitar-veterinara, dar si scolara din judet, in privinta gripei aviare, sint in continuare sub supraveghere. Acesta ar fi, pe scurt, mesajul transmis ieri, la o sedinta cu primarii, de seful Directiei Sanitar-Veterinare, Liliana Stefanu, si inspectorul scolar general, Lilliana Tudoran. Acestea au prezentat primarilor citeva date privind situatia la zi, dar si o serie de recomandari, pentru a se preveni, pe cit posibil, aparitia de noi cazuri de gripa aviara, in judet.
Liliana Stefanu le-a cerut primarilor, ca sefi ai comandamentelor locale antiepizootice, sa-si ia atributiile in serios, pentru ca, "in contextul in care gripa aviara evolueaza, si inca destul de agresiv, nu trebuie sa lasam garda jos". "Inspectoratul Judetean Scolar ne-a cerut substante dezinfectante, si de aceea vreau sa informez cu aceasta ocazie ca asigurarea bazei tehnico-materiale, in ceea ce priveste personal, echipament de protectie, aparatura de dezinfectie, substante dezinfectante, echipament pentru personal - totul este asigurat de catre comandamentul antiepizootic local. De asemenea, comandamentul va urmari si analiza periodic situatia veterinara din teritoriu, va urmari activitatea de prevenire si combatere, stabilind si responsabilitati, pentru fiecare membru al comandamentului. Trebuie puse covorase cu substante dezinfectante in toate locurile de aglomeratie publica, biserici, consiliu, primarie, gradinita, scoala, iar substanta dezinfectanta sa aiba o fisa, sa se achizitioneze numai din unitati autorizate si cu prospect".
Intrebata de prefect care sint dezinfectantele cele mai bune, Stefanu a spus ca a transmis primarilor din judet o lista cu substantele care pot fi folosite, precum si citeva oferte, dat fiind ca isi pot permite sa impuna acestora sa se aprovizioneze de la o anumita firma, cu un anumit produs. De asemenea, seful DSV a declarat ca s-a intensificat supravegherea sanitar-veterinara in cele 26 de localitati ale judetului si s-a stabilit si un calendar, pentru ridicarea carantinei. Dat fiind ca primarii s-au aratat interesati sa afle mai multe amanunte despre gripa aviara, Liliana Stefanu a mai precizat: "Gripa aviara este o boala produsa de un virus care produce imbolnaviri la curci, rate, potirnichi, fazani, gaini, giste, pasari acvatice si migratoare. Pasarile migratoare, si in special cele de apa, sint considerate rezervor de virus, pentru gripa aviara. Porcul, calul si alte specii se pot infecta, nu se imbolnavesc, dar pot transmite boala altor specii si, in conditii deosebite, omului. Boala se transmite de la pasarile migratoare, bolnave, de la cadavre, secretii, excretii. Cu cit contactul dintre pasarile migratoare si cele receptive este mai strins, cu atit mai usor se poate transmite infectia pe cale respiratorie sau digestiva".

"Gunoiul de grajd, dezinfectat, trebuie ingropat in puturi seci"

Unii dintre primari au vrut sa stie ce pot face cu gunoiul de grajd, dat fiind ca oamenilor le-a fost transmisa interdictia de a-l mai duce la platformele organizate in localitati, iar acestia nu il pot tine nici in casa. Stefanu a explicat ca restrictiile nu sint valabile decit pentru localitatile care constituie focar de gripa aviara sau se afla in regim de supraveghere si ca in celalalte localitati depozitarea gunoiului se poate face in continuare pe aceste platforme: "Gunoiul de grajd, dezinfectat, trebuie ingropat in puturi seci. Dar asta se intimpla doar in zonele unde a fost focar si in zonele de supraveghere. Daca nu va aflati in aceasta situatie, nu se pune problema sa nu puteti folosi platformele de gunoi obisnuite".
La rindul sau, inspectorul scolar general, Lilliana Tudoran, a precizat ca au fost stabilite o serie de masuri de prevenire a aparitiei cazurilor de gripa aviara, in scoli: "Au fost realizate informari cu cadrele didactice, cu personalul, cu elevii, cu parintii, s-au instalat si covorasele acelea cu dezinfectant". Atentionata de prefect ca, de fapt, in prima zi de scoala, nu peste tot au fost asemenea covorase, la scoli, inspectorul scolar general s-a corectat: "In zonele in care a fost focar de gripa aviara, au fost acele covorase, iar in celelalte localitati, acum sint in curs de instalare. La Inspectoratul Scolar se gaseste substanta necesara, pe care unitatile scolare sint invitate sa o ia, iar in rest, nu sint probleme". Cit despre faptul ca, in ultima zi de vacanta, in curtea scolii din Lacu Sarat umblau libere citeva zeci de gaini, Liliana Tudoran nu crede ca aceasta era problema conducerii scolii, cit, mai degraba, a primarului: "La televizor am vazut si eu ca in curtile scolilor sint pasari lasate libere, dar nu stiu daca este vina unitatilor de invatamint, pentru ca era pe perioada vacantei, cind s-a filmat lucrul acesta. Dvs., domnii primari, poate ati putea sa spuneti mai multe in aceasta problema".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro