Se dau datele problemei: spatiu rural, Thanatos si Eros, derizoriu, mit, inconstient colectiv si magie colectiva, o crima sau o disparitie sau o moarte dubioasa ca filon al caruselului de povestiri ale mameibatrane, cu variantele lor ca fond postmodern de interstitialitate a textului.
Apoi sint doua sau chiar trei directii prin care textul abordeaza atentia lectorului: limbajul inserat de poetic, fermecator al naratiunii epice cu sugestii de narcoza brodate pe firul caldurii - un pandant rural al acesteia: "soarele scuipa saci de caldura pe ulitele satului". O a doua ar fi umorul personajelor si variantele lor de povestit si povestire, alternind cu prozatorul Radu Tuculescu, facind schimb de locuri. Caci se defineste cu pregnanta rotatia acestor protagonisti, care sint atit personaje cit si autori, prozatorul insusi intrind in mijlocul personajelor lui si analizindu-se in interiorul modelelor lor de gindire. Altfel spus, la limita parafrazei, admitind o persuasiva sugestie din Lao Tze, Radu Tuculescu, cu un evident caracter dubitativ, se intreaba: "Nu stiu daca nu cumva sint chiar eu personajul din povestirile mameibatrane."O carte, asadar, aparte in raport cu contemporaneitatea noastra inscrisa urban la capitolul roman, o carte din care se distinge nota postmodernista a unui Fowles din "Turnul de abanos", de pilda, cu toate ca la Tuculescu intilnim un qui pro-quo primar, lucru ce ii sporeste potentialul halucinogen, in timp ce infernala caldura trage inspre un atmosferic eliadesc. Daca autorul forjeaza metafore si comparatii intr-o stilistica de San Antonio, actiunea si povestea, chiar daca detectivistice, nu au legatura cu scriitorul american de policier-uri. In schimb, din stranietatea lui Bradbury, stranietate evident mulata pe calapod mioritic, avem din plin, intilnind modele pe care chiar nu le-am fi crezut posibile. Faza fantastica a transformarii porcarului Gatapista, din batrin stirb, chelbos, posesor al unei carute facuta prastie si al unei iepe costelive, intr-un model de haiduc (Dionis) este graitoare, daca nu cumva poate intra lejer in genul fantasy, apropiindu-se sensibil de "Star Dust" al lui Neil Gaiman si suflindu-i in ceafa "Povestii fara sfirsit cu Atreyu", catelul pamantului.
Petru Poanta spune intr-o fraza foarte frumoasa: "Realul se imbina cu fantasticul, ironia si grotescul, cu momente de poezie, nebunia are puseuri de luciditate." Am puncta un pic aici si am spune ca realul cuprinde si combina toate acestea, rodind un fantasy pornit si creat de toate mintile personajelor satului. Si care ar fi scopul? Acela de a epuiza batrinetea, de a determina mintuirea dintr-un spatiu paradisiac prihanit in chiar paradisul propriu-zis. Cam aceasta ar fi metoda subtextuala si rostul intregii tevaturi samanice a povestitului, convertindu-l pe Radu Tuculescu la postura de confesor-partas al secretelor satului, de saman povestitor, asemeni indienilor care, batind din toba, doreau sa adune lumea. Insa aici, excedind cu mult simpla intentie si evitind retorica nefertila, totul se duce catre epifanie, susoteala, boare. Petru Poanta continua absolut superb, descriind: "O lume care se lasa devorata de viata, fara sa-i pese ca nu ramine, pina la urma, nimic in urma sa."
Nu va voi spune sfirsitul. Asta ca o concluzie destul de cinica, insa o sa vedeti ca merita!
Apoi sint doua sau chiar trei directii prin care textul abordeaza atentia lectorului: limbajul inserat de poetic, fermecator al naratiunii epice cu sugestii de narcoza brodate pe firul caldurii - un pandant rural al acesteia: "soarele scuipa saci de caldura pe ulitele satului". O a doua ar fi umorul personajelor si variantele lor de povestit si povestire, alternind cu prozatorul Radu Tuculescu, facind schimb de locuri. Caci se defineste cu pregnanta rotatia acestor protagonisti, care sint atit personaje cit si autori, prozatorul insusi intrind in mijlocul personajelor lui si analizindu-se in interiorul modelelor lor de gindire. Altfel spus, la limita parafrazei, admitind o persuasiva sugestie din Lao Tze, Radu Tuculescu, cu un evident caracter dubitativ, se intreaba: "Nu stiu daca nu cumva sint chiar eu personajul din povestirile mameibatrane."O carte, asadar, aparte in raport cu contemporaneitatea noastra inscrisa urban la capitolul roman, o carte din care se distinge nota postmodernista a unui Fowles din "Turnul de abanos", de pilda, cu toate ca la Tuculescu intilnim un qui pro-quo primar, lucru ce ii sporeste potentialul halucinogen, in timp ce infernala caldura trage inspre un atmosferic eliadesc. Daca autorul forjeaza metafore si comparatii intr-o stilistica de San Antonio, actiunea si povestea, chiar daca detectivistice, nu au legatura cu scriitorul american de policier-uri. In schimb, din stranietatea lui Bradbury, stranietate evident mulata pe calapod mioritic, avem din plin, intilnind modele pe care chiar nu le-am fi crezut posibile. Faza fantastica a transformarii porcarului Gatapista, din batrin stirb, chelbos, posesor al unei carute facuta prastie si al unei iepe costelive, intr-un model de haiduc (Dionis) este graitoare, daca nu cumva poate intra lejer in genul fantasy, apropiindu-se sensibil de "Star Dust" al lui Neil Gaiman si suflindu-i in ceafa "Povestii fara sfirsit cu Atreyu", catelul pamantului.
Petru Poanta spune intr-o fraza foarte frumoasa: "Realul se imbina cu fantasticul, ironia si grotescul, cu momente de poezie, nebunia are puseuri de luciditate." Am puncta un pic aici si am spune ca realul cuprinde si combina toate acestea, rodind un fantasy pornit si creat de toate mintile personajelor satului. Si care ar fi scopul? Acela de a epuiza batrinetea, de a determina mintuirea dintr-un spatiu paradisiac prihanit in chiar paradisul propriu-zis. Cam aceasta ar fi metoda subtextuala si rostul intregii tevaturi samanice a povestitului, convertindu-l pe Radu Tuculescu la postura de confesor-partas al secretelor satului, de saman povestitor, asemeni indienilor care, batind din toba, doreau sa adune lumea. Insa aici, excedind cu mult simpla intentie si evitind retorica nefertila, totul se duce catre epifanie, susoteala, boare. Petru Poanta continua absolut superb, descriind: "O lume care se lasa devorata de viata, fara sa-i pese ca nu ramine, pina la urma, nimic in urma sa."
Nu va voi spune sfirsitul. Asta ca o concluzie destul de cinica, insa o sa vedeti ca merita!
