Deocamdata nu se cunoaste statutul pe care agentii il vor avea din punct de vedere legal si al securitatii, din moment ce tratatul bilateral SOFA privind statutul soldatilor americani care vor stationa la baza nu a fost incheiat, precizeaza publicatia citata.
Adjunctul ministrului ceh al Apararii, Martin Bartak, declarase anterior ca, potrivit tratatului, cehii vor fi responsabili cu siguranta externa a bazei, care va trebui protejata de politia militara.
"Conditiile in care cehii vor avea acces imediat in baza au fost inserate in tratat", a confirmat una dintre surse cotidianului Pravo.
Aceste conditii privesc situatiile de urgenta, de exemplu, un incendiu. Oricum, toate aceste cazuri ar fi strict secrete, scrie ziarul.
Guvernul ceh de centru-dreapta negociaza cu Statele Unite instalarea unui radar in poligonul militar de la Brdy, la 90 de kilometri sud-vest de Praga, ca parte din scutul antiracheta. Cealalta parte, o baza cu zece interceptoare de rachete, va fi construita in Polonia.
Tratatul bilateral principal impreuna cu tratatul SOFA, care trebuie sa fie finalizat, au nevoie de aprobarea Parlamentului pentru a intra in vigoare.
Primul tratat ar fi trebuit semnat luni de catre secretarul de Stat american Condoleeza Rice, dar acest lucru nu a fost posibil intrucit Rice si-a schimbat programul. Guvernul sustine ca cele doua tratate ar putea fi semnate in iunie sau iulie.
Secretarul general al NATO Jaap de Hoop Scheffer a precizat luni in timpul unei conferinte la Praga ca tratatul dintre Cehia si Statele Unite referitor la sistemul radar va deschide un nou capitol in eforturile NATO de a face fata provocarilor secolului 21.