Tehnicianul menţionează că soţia sa, Ana Maria, a fost la volanul maşinii la momentul evenimentului rutier din 1991, deşi publicaţia respectivă îl citează pe tatăl fetei, Lincu Miu, care susţine că Răzvan Lucescu a provocat accidentul.
"Sunt surprins şi dezamăgit că după 21 de ani de la producerea unui eveniment tragic un ziar central din România publică un subiect fără acoperire. Procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale, considerând că accidentul s-a produs din cauza victimei . În concluzie, îi rog pe cei care vor să terfelească numele Lucescu să-mi lase familia în pace! Întotdeauna mi-am apărat familia şi niciodată n-am aruncat o faptă a mea pe umerii altei persoane. Soţia mea regretă că n-a avut nicio posibilitate de a evita accidentul. Victima a traversat printr-un loc nepermis, aşa cum s-a constatat şi în anchetă. Îi înţeleg durerea domnului Miu, dar asta nu-i dă dreptul să arunce cu noroi în familia Lucescu. Deşi este nevinovată, şi soţia mea este o victimă a acelui accident, deoarece nu poate uita acea zi fatidică. De multe ori îmi pare rău că n-am fost eu la volan, dar, de fiecare dată, îmi dau seama că nimeni nu putea evita acel accident, ţinând cont de faptul că victima a sărit în faţa maşinii. Ştiu că mass-media joacă un rol important şi că eu, ca persoană publică, sunt un subiect de presă, însă nu accept să fiu batjocorit! Şi, cu atât mai mult, nu accept ca viaţa mea, a soţiei mele şi a familiei mele să devină bătaie de joc!", precizează antrenorul.
Răzvan Lucescu îşi rezervă dreptul de a-i acţiona în justiţie pe autorii articolului şi afirmă că aceştia au căutat "un senzaţional fără acoperire", având în vedere accidentul tatălui său, Mircea Lucescu, din 6 ianuarie.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.