Războiul nervilor, cu miros de bălegar, la Baldovineşti | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Războiul nervilor, cu miros de bălegar, la Baldovineşti

• o localnică a pornit o adevărată cruciadă împotriva unui vecin pe care îl acuză că şi-a construit fără autorizaţie un ditamai grajdul pentru creşterea vitelor • disperată că autorităţile nu rezolvă cazul, în ciuda numeroaselor petiţii formulate, femeia şi-a scris necazul pe propria poartă • autorităţile de mediu nu prea confirmă, însă, acuzaţiile • este cert, totuşi, că hala a fost ridicată fără autorizaţie, iar Primăria Vădeni, care deja l-a amendat de două ori pe proprietar, trebuie să pună piciorul în prag • primăriţa Coman Stanca recunoaşte, însă, că nu prea ştie cum să procedeze ca să fie bine şi că va cere sprijinul Consiliului Judeţean în această speţă

 

Protest inedit al unor localnici din satul Baldovineşti, comuna Vădeni. Supăraţi că un vecin şi-a construit, chiar lângă curtea lor, fără autorizaţie, o ditamai hala destinată creşterii vacilor, aceştia au scris pe propria poartă un fel de apel de urgenţă către autorităţile comunale, pe care le acuză că nu iau niciun fel de măsuri împotriva a ceea ce ei consideră a fi un abuz. “Apel (de) urgenţă!!! Miros (de) bălegar cât cuprinde. Mulţumim Primăriei! Hală de vaci în mijlocul satului, fără autorizaţie! Ruşine!”, au scris locatarii casei de la numărul 30bis de pe o stradă din Baldovineşti. Iar pentru ca mesajul să fie cât mai clar cu putinţă, aceştia au mai adăugat şi un “Huooo” hotărât la sfârşit.

Aurelia Ilie este cea care a scris mesajul respectiv după ce, în ultimii doi ani, a făcut reclamaţii către toate instituţiile posibile împotriva vecinului său Emilian Radu, proprietarul halei cu pricina. Femeia afirmă că hala este de fapt un grajd în care sunt crescute zeci de vaci şi că mirosurile, dar şi zgomotele generate de această activitate sunt insuportabile, în anumite momente ale zilei. “Miroase puternic a bălegar, iar de zgomot ce să mai zic, pe lângă vaci trebuie să îi suportăm şi pe angajaţii lui, pe care îi ţine fără carte de muncă şi care tot timpul se îmbată şi fac scandal. Nu este normal ca o astfel de fermă de vaci să funcţioneze în mijlocul satului. Ne-am interesat, iar normele existente îi obligă pe crescătorii care au câteva zeci de vaci să îşi facă fermă la câteva sute de metri de aşezările locuite. Noi ne-am pomenit cu hala asta ridicată pe hotarul proprietăţii noastre! Pe lângă zgomot şi miros, avem probleme şi cu apa de ploaie care ne inundă curtea, pentru că hala fiind aproape lipită de gardul nostru, toată apa care curge pe burlane ajunge în curte la noi”, ne-a declarat Aurelia Ilie. Aceasta a făcut reclamaţii atât la Primăria Vădeni cât şi la Direcţia de Sănătate Publică şi Garda de Mediu Brăila, însă până acum nu s-a luat nicio măsură, deşi într-un răspuns scris primit de la primărie se recunoaşte faptul că vecinul Radu Emilian şi-a ridicat hala fără autorizaţie.

 

Garda de Mediu: “Sunt doar patru vaci şi un taur, iar în grajd este curăţenie!”

Ce-i drept, de la Garda de Mediu s-a primit un răspuns care cam infirmă acuzaţiile formulate de Aurelia Ilie. Astfel, comisarii de mediu precizează că, în luna februarie a anului în curs, au făcut un control la faţa locului, în urma căruia nu au găsit nereguli. “La data controlului, în gospodăria familiei Radu Emil erau patru vaci de lapte, un taur precum şi păsări de curte. Animalele erau adăpostite într-un grajd şi o anexă amenajate cu pardoseală betonată. Adăposturile pentru animale erau curăţate şi nu erau depozitate cantităţi de gunoi de grajd în interior. Grajdul era prevăzut cu canal de scurgere a dejecţiilor lichide către un bazin betonat vidanjabil şi sistem de scurgere la canalizare. Pe amplasament mai exista o construcţie cu destinaţia de depozit cereale şi furaje în care nu erau animale, iar la data controlului în interior erau depozitaţi baloţi de lucernă. Ca şi la verificarea efectuată în luna decembrie 2016, nu s-au constatat depozitări de dejecţii pe sol sau scurgeri de dejecţii lichide în curtea imobilului. Gunoiul de grajd este colectat zilnic şi depozitat în remorca auto, fiind transportat periodic pe terenul agricol pe care îl deţine dl. Radu Emil”, precizau comisarii de mediu într-o adresă de răspuns întocmit în luna februarie 2017. De atunci şi până în prezent, Aurelia Ilie a continuat totuşi să reclame faptul că este deranjată de mirosul de bălegar provenit din hala vecinului. În urma petiţiilor formulate de aceasta, şi Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Brăila a trimis o echipă de control la faţa locului. Inspectorii sanitari s-au deplasat, însă, degeaba, deoarece nu l-au găsit acasă pe Radu Emilian şi, neputând intra pe proprietatea acestuia fără permisiunea lui, nu au putut da curs sesizării, după cum se precizează într-un răspuns primit, pe 11 august, de Aurelia Ilie. În disperare de cauză, femeia a sesizat şi Inspectoratul Judeţean în Construcţii care, de asemenea, a efectuat un control, constatând faptul că hala a fost ridicată fără autorizaţie. În consecinţă, Radu Emilian a fost amendat contravenţional fiind somat ca în termen de trei luni, începând cu data de 14 iulie, să intre în legalitate.

 

Primăria Vădeni va cere sfatul Consiliului Judeţean înainte de a lua o decizie

Din câte se pare, cheia rezolvării acestei situaţii se află la Primăria Vădeni. Primărie pe care Aurelia Ilie o acuză că a asistat pasivă la ridicarea halei, deşi se ştia că nu există autorizaţie de construcţie. “Eu mă întreb cum s-a putut construi o ditamai hala, pe o stradă din sat, fără ca Primăria să intervină. Acum, când e terminată, zic că nu mai au ce să-i facă proprietarului...”, ne-a spus femeia indignată.

Coman Stanca, primăriţa comunei Vădeni, afirmă, însă, că nu a stat chiar cu mâinile în sân. “Proprietarul halei, Radu Emilian, a fost amendat în două rânduri, cu câte 1.000 de lei, fiind somat să intre în legalitate. Chiar acum, recent, i-am mai trimis o somaţie să se prezinte la sediul Primăriei, ca să purtăm o discuţie, să vedem cum procedăm în continuare. Deocamdată, nu a venit!”, ne-a spus Coman Stanca. Întrebată dacă se poate ajunge inclusiv la demolarea construcţiei, primăriţa ne-a spus că speră să nu se ajungă acolo şi că se va sfătui şi cu specialiştii Consiliului Judeţean înainte de a lua o decizie. “O să mă interesez la CJ, să văd cum trebuie procedat în astfel de situaţii!”, ne-a declarat Coman Stanca.

Reporterii noştri au încercat în repetate rânduri, atât la faţa locului cât şi telefonic, să îl contacteze pe Radu Emilian, pentru a-i oferi posibilitatea să îşi spună punctul de vedere. Din păcate, acesta nu a fost de găsit.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro