O fermă pentru creşterea porcilor, de pe raza oraşului Însurăţei, este acuzată că îi terorizează pe localnici cu mirosul provenit din halele unde sunt ţinute animalele şi că deversează ilegal dejecţii pe un teren viran din interiorul localităţii. Acuzaţiile sunt formulate de proprietarul unei ferme agricole învecinate, dar şi de un consilier local. Aceştia au întocmit o petiţie pe care au trimis-o mai multor instituţii - Garda de Mediu, Prefectură, Direcţia Sanitar Veterinară. Inclusiv Direcţia Naţională Anticorupţie se află pe lista destinatarilor sesizării. Reprezentanţii firmei reclamate spun, însă, că acuzaţiile sunt minciuni, iar autorii petiţiei au interese ascunse, pe care vor să le obţină punând la cale denunţuri calomnioase. Cert este că Garda de Mediu a efectuat, la începutul acestei săptămâni, un control la faţa locului, aplicând sancţiuni atât crescătoriei de porci, cât şi Primăriei Însurăţei.
"De aproximativ 7 ani, la foarte mică distanţă, 120 metri de ultima casă a oraşului Însurăţei, deci practic în intravilanul localităţii, respectiv la 38 metri de punctul de lucru al societăţii pe care o administrez, a luat fiinţă un adăpost pentru suine. Odată cu începerea activităţii, locuitorii oraşului au constatat că dinspre acesta vine un miros insuportabil de dejecţii suine. Situaţia se acutizează pe perioada anotimpului cald, dar mirosul este constant pe tot parcursul anului şi este atât de deranjant, încât oamenii nu mai pot sta în propriile curţi, fiind forţaţi să ţină uşile şi ferestrele caselor închise. Această stare de fapt a culminat în urmă cu aproximativ 3 săptămâni, când complexul de suine a început să deverseze dejecţiile de porci în fosele septice ale fostelor grajduri ale CAP Griviţa Roşie, aflate în imediata vecinătate a complexului şi a punctului de lucru al societăţii mele", se afirmă în plângerea semnată de Marin Zaharia, administratorul fermei "Agrosilgo" SRL. La rândul său, Ionuţ Lungu, medic veterinar şi consilier local în oraşul Însurăţei, acuză ferma de porci că, încă de la înfiinţare, şi-a obţinut fraudulos autorizaţia de funcţionare. "Ei au susţinut că ferma se află la 500 de metri de localitate, însă distanţa până la ultima casă este de doar 120 metri, măsurată de noi cu exactitate. Autorizaţia s-a obţinut, deci, în urma unui fals. Acest aspect este cu atât mai grav cu cât investiţia s-a făcut cu fonduri europene. Vom sesiza inclusiv Oficiul European de Luptă Anti-Fraudă de la Bruxelles", spune consilierul local Ionuţ Lungu. Acesta mai acuză ferma de porci că nu a respectat câteva măsuri stabilite, în urmă cu 6 ani, de autorităţile de mediu, pentru reducerea mirosului de dejecţii. "Problema cu mirosul a existat încă de la începutul funcţionării acestei societăţi. La vremea respectivă am strâns câteva sute de semnături de la locatarii nemulţumiţi şi am sesizat organele abilitate. Cei de la Mediu i-au somat pe proprietarii crescătoriei să înfiinţeze perdele forestiere de salcâmi, pe o lăţime de minim 15 metri, în jurul perimetrului unde se află halele de porci şi să pună filtre performante. Aceste cerinţe nu au fost respectate. Aşa-numita perdea de salcâmi constă, de fapt, în câţiva copaci plantaţi la câţiva metri unul de altul, iar în loc de filtre performante au montat pe gurile de aerisire nişte tuburi de plastic improvizate", ne-a declarat medicul veterinar Ionuţ Lungu.
Garda de Mediu a verificat şi a dat amenzi
La începutul acestei săptămâni, Garda de Mediu Brăila a verificat la faţa locului aspectele sesizate. În urma controlului, comisarii de mediu au amendat firma "Recom Construct" Călăraşi, actualul administrator al crescătoriei de porci, dar şi Primăria Însurăţei. "În fosa septică a fostului CAP Griviţa Roşie şi în fundaţiile fostelor grajduri s-au găsit dejecţii de animale. De asemenea, pe terenul înconjurător se aflau deşeuri menajere, deşeuri inerte şi deşeuri vegetale. S-a luat măsura sancţionării contravenţionale a «Recom Construct» şi a Primăriei Însurăţei, care au fost somate, totodată, să igienizeze terenul în cauză, să vidanjeze dejecţiile lichide şi să astupe şi niveleze fosa septică şi fundaţiile grajdurilor, astfel încât să nu mai poată fi aruncate acolo astfel de dejecţii", ne-a declarat Carmen Popoacă, comisarul şef al Gărzii de Mediu Brăila. Aceasta a evitat să precizeze valoarea sancţiunilor aplicate.
Sorin Adem, administratorul "Recom Construct", respinge cu vehemenţă acuzaţiile formulate împotriva firmei sale, afirmând că dejecţiile respective au fost aruncate de altcineva. "Este ilogic să fim acuzaţi noi că au pus dejecţii acolo, din moment ce toţi fermierii din zonă ne roagă să le dăm lor aceste dejecţii, ca să îşi fertilizeze terenurile agricole. Se oferă să ne dea chiar şi motorina necesară transportului, numai să le dăm lor acest îngrăşământ natural. Ce motiv aş avea să arunc bălegarul la câţiva metri de ferma mea?!", se întreabă retoric Sorin Adem. Acesta spune că, de fapt, lucrurile stau cu totul altfel decât le prezintă vecinul său, administratorul fermei "Agrosilgo". "Cum se face că de câţiva ani nu a fost nicio problemă cu mirosul şi cu deversarea de dejecţii şi acum, dintr-o dată, a început să plouă cu sesizări trimise la presă, la Garda de Mediu şi la tot felul de alte instituţii? Vă spun eu ce se întâmplă: terenul acesta unde se spune că am aruncat noi dejecţii era plin, până în urmă cu câteva săptămâni, de munţi de gunoaie. Erau acolo tot felul de mizerii, inclusiv cadavre de animale în putrefacţie. Pentru că exista riscul ca vântul să aducă microbi şi boli în halele unde sunt porcii noştri, am luat decizia să igienizăm acest teren, în suprafaţă de circa 1,5 hectare. Cam 10.000 lei am cheltuit ca să cărăm de aici zeci de tone de gunoaie. A contribuit şi Primăria la această igienizare, iar acum terenul arată incomparabil mai bine faţă de cum arăta înainte. După ce au fost îndepărtate gunoaiele, Primăria a luat decizia de a concesiona acest teren. Bineînţeles că, după ce am cheltuit atât cu igienizarea, ne-am înscris la licitaţie. Vrem să îl luăm, să îl îngrădim, ca să nu mai arunce toată lumea gunoaie aici. Numai că, după ce a văzut terenul curat, şi-a manifestat intenţia de a licita şi vecinul nostru de la «Agrosilgo», Marin Zaharia. Cu care vecin am avut mari probleme în ultima perioadă, pentru că a îngrădit absolut ilegal un drum public, care se află între gardul fermei noastre şi terenul scos la licitaţie, situat în spatele fermei sale. Pentru că nu voia sub niciun chip să desfiinţeze acel gard montat ilegal şi să lase accesul liber pe drumul public, i-am făcut plângere penală la Poliţie. A fost amendat şi somat să elibereze drumul. Acum, el ce zice: mi-ai făcut plângere la Poliţie, îţi fac şi eu plângere la Mediu. Vrei să licitezi pentru terenul pe care îl vreau şi eu? Îţi fac plângere la Mediu. Cam asta e treaba cu sesizările acestea", ne-a declarat administratorul "Recom Construct". Acesta îl acuză de reavoinţă şi pe medicul veterinar Ionuţ Lungu, coautor al sesizărilor. "Domnul medic are o mare problemă: a vrut să facă contract de colaborare cu noi, dar n-a avut loc, fiindcă avem deja un veterinar. Din acest motiv face aceste sesizări. Ei bine, îi transmitem pe această cale că nici nu o să colaboreze vreodată cu noi. Şi îi mai adresăm public o întrebare: ce a făcut, în calitate de consilier local, atunci când un agent economic a blocat ilegal un drum public de pe raza oraşului? Vă spun eu: nu a făcut nimic, dimpotrivă, a încurajat această ilegalitate...", ne-a mai declarat Sorin Adem, precizând că firma sa a preluat în urmă cu patru ani crescătoria de porci, de la proprietarul iniţial, firma "Ciupercă şi fiii 2005" SRL. L-am mai întrebat pe Sorin Adem şi de ce nu există acea perdea de salcâmi pe laturile fermei de porci, aşa cum solicitaseră în urmă cu câţiva ani autorităţile de mediu. "Pe latura aceasta, dinspre terenul cu probleme, nu sunt salcâmii plantaţi corespunzător, într-adevăr. Aici am lăsat aşa pentru că oricum vrem să concesionăm terenul şi să lăsăm cale de acces spre fermă, deci nu avea rost să îndesesc salcâmii, dacă oricum urma să îi tai. Însă pe celelalte laturi perdelele forestiere sunt la locul lor, aşa cum ar trebui să fie", ne-a spus administratorul "Recom Construct". Însă, chiar dacă erau ceva mai deşi, salcâmii plantaţi de-a lungul gardului societăţii, pe latura opusă terenului în litigiu, nu fuseseră plantaţi pe o lăţime de 15 metri, aşa cum solicitaseră autorităţile de mediu în 2009.
Pentru a se conforma măsurilor dispuse de Garda de Mediu, primarul oraşului Însurăţei, Gheorghe Ionel, ne-a declarat, ieri, că deja a început acţiunea de igienizare a terenului pe care fuseseră aruncate dejecţii de animale. "L-am igienizat în urmă cu câteva săptămâni şi acum îl mai igienizăm odată, că s-a umplut iar de gunoaie. În mod normal, igienizarea asta ar fi trebuit să o facă firma care câştiga licitaţia de concesionare a acestui teren. Dar ce să facem, dacă aşa a dispus Garda de Mediu, aşa facem, le dăm terenul gata igienizat. Licitaţia o să aibă loc vineri, 10 iulie. Terenul este dorit de doi agenţi economici care se reclamă unul pe altul în toate direcţiile, iar Primăria a picat la mijloc", ne-a spus primarul Însurăţeiului.