PSD va organiza mitinguri în toată țara. Tema, „România” | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

PSD va organiza mitinguri în toată țara. Tema, „România”

Oficial, în București nu se va organiza, în perioada următoare, vreun miting de susținere a lui Liviu Dragnea sau a programului de guvernare, este una dintre deciziile luate de conducerea extinsă a PSD în cadrul ședinței de la Băile Herculane.

 

CEx al PSD a decis că filialele județene sau locale care vor să organizeze mitinguri, o pot face, dar tema manifestărilor va fi „România”. Cu alte cuvinte, să nu fie explicit mitinguri de susținere a președintelui PSD, Liviu Dragnea, recent implicat într-un al treilea dosar penal, dosarul „Tel Drum”, dar nici mitinguri de susținere a programului de guvernare ori a Cabinetului Tudose.

Înaintea CEx de vineri, Dragnea a declarat că de data aceasta nu se va mai opune ideii organizării unor manifestații. „Sunt mai multe motive pe care le-am auzit pentru care colegi de-ai mei doresc să se facă (un miting - n.r.), eu nu resping ideea, dar trebuie să facem un miting care să aibă sens”, a spus Liviu Dragnea.

Mai multe voci din interiorul PSD, printre care Codrin Ştefănescu şi Liviu Pleşoianu, au cerut în repetate rânduri organizarea unor manifestaţii care să contracareze protestele de stradă antiguvernamentale. Ideea a revenit în partid odată cu dosarele deschise de DNA şi în care este implicat Liviu Dragnea şi cu apariţia informaţiilor conform cărora şi alţi lideri sau miniştri ai partidului ar urma să aibă probleme în justiţie.

„Partidele de guvernământ din Polonia și Ungaria au fost în stare să organizeze mitinguri, marșuri cu sute de mii de oameni, pentru țările lor, nu numai pentru partidele lor. Psd, care a obținut un scor uriaș pentru întreaga europă, e sau nu în stare?”, a scris deputatul Liviu Pleşoianu pe Facebook.

La rândul său, secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, a declarat, la un post tv, că ar trebui să aibă loc o manifestație cu scopul „denunțarea abuzurilor statului paralel”.

„Nu neapărat pentru susținerea Guvernului. Noi vrem un miting de amploare în București și alte orașe pentru a susține câteva idei: că în România nu trebuie să mai existe abuzuri, că nu mai trebuie să permitem unui stat paralel să conducă și să decidă în această țară, de multe ori în afara intereselor României. Apar declarații, filme, înregistrări ale procurorilor, despre lucruri îngrozitoare încât nu putem rămâne imuni. În sensul ăsta vrem un miting”, a spus Ștefănescu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro