PSD-istul Ionel Avram, acuzat de incompatibilitate de către ANI | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

PSD-istul Ionel Avram, acuzat de incompatibilitate de către ANI

* social democratul Ionel Avram, este acuzat că în perioada 2016-2019, în timp ce ocupa un fotoliu de consilier județean, a încheiat 5 contracte, în calitate de cenzor al unei societăți private, cu Consiliul Județean, în valoare de peste 400.000 lei * ANI a emis un comunicat de presă în această dimințeață * contactat telefonic, Avram a precizat că acuzațiile sunt forțate, că un cenzor al unei societăți nu încheie contracte și că va contesta în momentul în care va primi o decizie oficială * Avram a precizat că ar fi vorba despre Paper Print Invest SRL

 

 

Lovitură din partea Agenției Naționale de Integritate pentru consilierul județean PSD, Ionel Avram. PSD-istul este acuzat că în perioada 2016-2019 ar fi fost în stare de incompatibilitate, după ce, în calitate de cenzor al unei societăți comerciale, a încheiat 5 contracte cu CJ Brăila, deși ocupa un fotoliu în cadrul instituției. Potrivit unui comunicat emis, astăzi, de ANI, valoarea contractelor depășește suma de 400.000 lei.

În perioada exercitării mandatului de consilier județean (2016 –2019), o societate comercială în cadrul căreia persoana evaluată (n.r. - Ionel Avram) exercita funcția de cenzor, a încheiat 3 contracte de prestări servicii și 2 contracte de achiziție directă (facturi) cu Consiliul Județean Brăila, în valoare totală de 462.067 lei. Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 90, alin. (1) din Legea nr. 161/2003 și dispozițiile art. 91, alin. (3), teza I din același act normativ”, se arată în cadrul comunicatului ANI.

Inspectorii precizează în același comunicat prevederile legii în baza cărora și-au lansat acuzațiile: art. 90 din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „(1) Consilierii locali şi consilierii judeţeni care au funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor ori alte funcţii de conducere, precum şi calitatea de acţionar sau asociat la societăţile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unităţi administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte, cu instituţiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau judeţean respectiv ori cu societăţile comerciale înfiinţate de consiliile locale sau consiliile judeţene respective. (2) Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul în care funcţiile sau calităţile respective sunt deţinute de soţul sau rudele de gradul I ale alesului local.”;

respectiv art. 91, alin. (3), teza I din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Alesul local poate renunța la funcția deținută înainte de a fi numit sau ales în funcția care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcție”.

 

Ionel Avram susține că va contesta decizia ANI

Contactat de redactorii ”Obiectiv - Vocea Brăilei”, PSD-istul Ionel Avram a precizat că societatea la care se referă ANI este probabil Paper Print Invest SRL, unde într-adevăr a ocupat poziția de cenzor. Cu toate acestea, consilierul județean s-a arătat surprins de acuzațiile ANI, precizând că nici măcar nu știa că a fost emis comunicatul. Mai mult, acesta a punctat că nu a încheiat contracte cu CJ, că nu este treaba cenzorului unei societăți private să facă acest lucru, iar dacă s-a întâmplat, a fost dintr-o eroare, sau fără știința sa. Avram a adăugat că așteaptă decizia oficială din partea ANI, iar apoi o va contesta. Mai mult, acesta a precizat că mai sunt câteva luni până la Alegerile Locale și nu are de gând să mai candideze pe funcția de consilier județean, în contextul în care poziția de director economic la CUP Dunărea, nu îi mai permite să ocupe un fotoliu în CJ Brăila, în baza noilor prevederi legale.

Vom reveni.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro