* acesta și-a depus jurământul la începutul ședinței ordinare a Consiliului Local Municipal Brăila de vineri, 15 iulie, după care a participat la lucrările plenului * în prezent, CLM funcționează cu 26 de membri în funcție, din 27 * potrivit președintelui PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, cel care îl va înlocui pe Laurențiu Coman în CLM este fostul consilier Constantin Sîrbu, următorul pe lista membrilor supleanți
După ocuparea recentă de reprezentanții taberei social-democraților a locului rămas vacant în CLM Brăila ca urmare a plecării Loredanei-Virginia Badiu pe fotoliul de subprefect, scenariul s-a repetat, la finele săptămânii trecute și în cazul locului părăsit de Răzvan Popescu, acum subsecretar de stat la Ministerul Investițiilor. Mai precis, PSD-istul Adrian-Ștefan Tîmplaru și-a depus jurământul de credință, vineri (15 iulie), în cadrul ședinței ordinare a CLM Brăila. Proiectul a fost introdus suplimentar pe ordinea de zi, însă votat la începutul ședinței, astfel că acesta a putut participa mai departe la restul lucrărilor plenului.
Tîmplaru este de profesie expert în administrație publică și ofițer monitorizare proiecte europene. Acesta a ocupat poziția 23 pe lista cu care Partidul Social Democrat Brăila s-a înscris în cursa pentru CLM la Alegerile Locale din septembrie 2020.
Așa cum redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” au precizat în ediția de la vremea respectivă, un alt social-democrat a întregit recent numărul aleșilor din CLM, prof. dr. Claudiu-Eduard Brăileanu, șef serviciu relații publice al Bibliotecii Județene ”Panait Istrati” Brăila. Acesta și-a depus jurământul, pe 7 iulie, în cadrul unei ședințe extraordinare.
Liberalii ”se încălzesc” pentru înlocuirea lui Coman
În prezent CLM Brăila funcționează cu 26 de consilieri din totalul de 27. Asta ca urmare a faptului că liberalul Laurențiu Coman a câștigat un concurs pentru postul de superior gradul I în Ministerul Economiei, astfel că a demisionat la începutul lunii din poziția ocupată pe plan local pentru a-și începe activitatea la Centru.
Cu alte cuvinte, liberalii brăileni trebuie să își reîntregească rândurile în CLM Brăila în viitorul apropiat. Recent, în cadrul unei conferințe de presă, președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a vorbit pe această temă subliniind că următorul pe listă este Constantin Sîrbu (inginer). Acesta a mai făcut parte din CLM Brăila și în fostul mandat. Acum ocupă poziția 14 pe lista partidului.
”O să verific lista. Le-am spus să vină după ordinea în care a fost făcută lista în 2020. Să vină următorul pe listă, pentru a nu exista discuții”, a declarat Popa.
De altfel, liderul PNL Brăila a ținut să precizeze că Laurențiu Coman rămâne un apropiat de-al său și că plecarea acestuia la București nu le-a stricat în niciun fel relațiile.
”Domnul Laurențiu Coman, din ce mi-a spus, s-a înscris la un concurs. A devenit funcționar public. A venit, mi-a spus. Ne-am strâns mâna. Avem o relație bună. Și astăzi (marți, 12 iulie) m-a sunat. Nu am avut niciun conflict cu dumnealui și nici nu internționez să am vreun conflict cu un coleg de-al meu. În campania internă știți că a intrat în Biroul Politic Județean, dar și de acolo și-a dat demisia. Mi-a spus că este alături de noi cu tot ce poate. I-am mulțumit. A spus că mai trece pe aici după orele de program, în weekend, când mai vine de la București. Pentru ceea ce a făcut la partid, eu îi mulțumesc!”, a conchis sursa citată.