PSD-iștii brăileni acuză după ce Legea Natalității a fost respinsă în Senat | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

PSD-iștii brăileni acuză după ce Legea Natalității a fost respinsă în Senat

* președintele PSD Brăila Ion Rotaru s-a arătat total dezamăgit de atitudinea colegilor săi din Senat din partea PNL-USR-UDMR, după ce proiectul social-democraților menit să sprijine natalitatea în România a picat la vot * acesta i-a acuzat pe parlamentarii care au votat ”împotrivă” că au dat dovadă de indiferență * Rotaru și-a manifestat speranța că proiectul va fi totuși adoptat în Camera Deputaților

 

Supărare mare în tabăra PSD Brăila după ce senatorii PNL-USR-UDMR au respins în Legea Natalității inițiată de social democrați. Președintele PSD Brăila, senatorul Ion Rotaru, a transmis un comunicat de presă pe această temă, subliniind că prin acest gest, colegii săi din Senat nu au făcut altceva decât să priveze tinerele familii din România de a beneficia de un sprijin vital. Potrivit lui Rotaru, proiectul de lege propus de PSD ar fi asigurat un sprijin extrem de necesar pentru familiile cu copii, ”mai ales în contextul actual al creșterii inflației, scumpirilor la alimente și la utilități și al pericolelor aduse de pandemia Covid scăpată de sub control”.

În comunicatul emis de PSD Brăila se precizează că natalitatea în România se încadrează în media Uniunii Europene: 9,6 născuți vii la 1.000 de locuitori, dar cu mențiunea că este în scădere atât ca rată, cât și ca număr de nou-născuți vii. În 2020 România a înregistrat cel mai mic număr de nou-născuți vii din ultimii 100 de ani, iar datele statistice prevăd că populația României va ajunge la 16 milioane de locuitori până în 2050, mai atrage atenția Rotaru.

”Nivelul de trai tot mai scăzut, instabilitatea economică și provocările financiare din ce în ce mai mari cu care se confruntă tinerele familii la început de drum, îi fac pe mulți români să aleagă să nu mai devină părinți. Scăderea natalității și emigrarea populației active reprezintă probabil cele mai mari pericole pentru România, amenințând însăși existența noastră ca popor. Iată de ce, PSD a elaborat un pachet de măsuri de stimulare a natalității și sprijin financiar pentru familiile cu copii. Ele au fost cuprinse în Legea Natalității și prevăd: creșterea cuantumului alocației pentru copii la nivelul prevăzut de OUG 9/2019, adică 600 de lei pentru copiii până la 2 ani și 300 de lei pentru copiii cu vârste între 2 și 18 ani; creșterea deducerilor acordate angajaților cu copii. Este vorba de angajații cu salarii mici și medii de până la 5.000 de lei, ale căror venituri vor crește. Măsura reduce inechitățile salariale și riscul de sărăcie în rândul familiilor cu mulți copii; acordarea de tichete sociale pentru stimularea participării copiilor de până la 6 ani la învățământul preșcolar și anume, 1.000 lei pe lună pentru copiii până la 3 ani și 1.500 lei pe lună pentru copiii între 3 și 6 ani”, a explicat senatorul.

Ion Rotaru a ținut să sublinieze că toți colegii săi social-democrați au votat proiectul, însă senatorii PNL-USR-UDMR ”au dat dovadă de indiferență față de problemele familiilor cu copii și au votat contra”. Potrivit sursei citate, indiferent de culoarea politică, parlamentarii au datoria morală de a susține acest proiect, deoarece, în opinia sa, legea vine ca un colac de salvare pentru familii. Acesta și-a exprimat speranța că până la votul final din Camera Deputaților, cei de la PNL, USR și UDMR își vor schimba părerea și vor vota ”pentru” Legea Natalității.

”România trebuie să-și sprijine tinerii și copiii. Dacă nu încurajăm creșterea natalității, cine va asigura viitorul țării?”, a conchis Rotaru.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro