* astfel, pentru cursa electorală ce va avea loc pe 27 iunie, atât PNL cât și PSD mizează pe reprezentante ale sexului feminin
PSD Brăila și-a desemnat candidatul pentru Primăria Comunei Viziru. Este vorba despre actualul viceprimar, Ana-Cornelia Măcrineanu. Informația ne-a fost transmisă, vineri, de către președintele organizației județene a PSD Brăila, senatorul Ion Rotaru.
”Da. Am decis candidatul pentru Primăria Comunei Viziru. Este actualul viceprimar, doamna Cornelia Măcrineanu. Am avut Biroul Politic Județean astăzi, la ora 11:00, și am hotărât această candidatură”, ne-a declarat Rotaru.
Întrebat dacă faptul că deține funcția de viceprimar al comunei Viziru poate afecta în vreun fel candidatura la Primărie a PSD-istei, Rotaru a afirmat că nu există niciun fel de problemă în acest sens.
Precizăm că anunțul privind candidatura Corneliei Măcrineanu a fost promovat pe rețelele de socializare și de către consilierul județean PSD Marius Dobrotă, locuitor al comunei.
Reamintim că si propunerea PNL pentru fotoliul de primar al Comunei Viziru este tot o reprezentantă a sexului feminin: Daniela Mariniuc, funcționar public în cadrul primăriei din localitate. Aceasta a candidat (din partea PMP) pentru aceeași poziție și în cadrul Alegerilor Locale din 27 septembrie 2020, împotriva lui Dima Priceputu. Așa cum se știe PSD-istul a câștigat alegerile, însă în luna aprilie 2021, a decedat ca urmare a faptului ca a contractat virusul SARS-CoV-2, fotoliul de primar devenind vacant. Alegerile din Viziru vor avea loc pe 27 iunie 2021.