Social democraţii brăileni se pregătesc să îşi desemneze liderii organizaţiilor de la nivelul municipiului şi să îşi aleagă un nou preşedinte. Prim-vicepreşedintele PSD Brăila, Aurel Simionescu a anunţat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că în acest weekend se vor desemna liderii organizaţiei de femei, tineret şi pensionari, urmând ca în data de 5 iunie să aibă loc conferinţa organizaţiei municipale a partidului. "Noi vom avea astăzi (n.r. vineri) o serie de întâlniri la partid. Săptămâna viitoare, în data de 5 iunie, vom avea conferinţa organizaţiei municipale de partid. Tocmai pentru a susţine această conferinţă în condiţiile noastre statutare, trebuie să avem toate celelalte forme instituţionalizate de partid. Mă refer la conferinţa organizaţiei municipale de tineret, cea de pensionari şi de femei, care îşi vor desemna sau reconfirma liderii. Ulterior, aceştia vor deveni vicepreşedinţi ai organizaţiei municipale de partid. Am desfăşurat deja toate adunările generale la cele 34 de organizaţii municipale. Aceştia şi-au ales liderii în structurile respective şi şi-au trimis delegaţii la conferinţa municipală, cea care, repet, se va întâmpla vineri, săptămâna viitoare", a declarat Simionescu. Primarul a mai subliniat că aspiranţii la funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale a PSD au răgaz până în data de 5 iunie să se înscrie. Cu toate acestea, până în prezent, singurul care şi-a manifestat această intenţie este actualul preşedinte, consilierul municipal Sorin Boşneag. "Urmează ca pe parcursul lunii iunie să avem întâlnirile cu organizaţiile comunale, apoi, undeva la final de septembrie - început de octombrie, să avem conferinţa organizaţiei judeţene cu alegerea consiliului judeţean al PSD, a comitetului executiv şi a biroului politic. Vom stabili o dată exactă, în funcţie de modul în care se vor desfăşura lucrurile", a conchis sursa citată.