PSD analizează cazul candidatului din Şuţeşti acuzat de proxenetism | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

PSD analizează cazul candidatului din Şuţeşti acuzat de proxenetism

Social-democraţii brăileni vor decide în acest weekend situaţia candidaturii lui Costică Dobre la Primăria comunei Şuţeşti, în contextul în care acesta este inculpat într-un dosar legat de proxenetism şi trafic de minori, deschis de procurorii DIICOT împotriva fratelui său, Ioniţă Dobre. Preşedintele interimar al PSD Brăila, Ion Rotaru a afirmat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă că Biroul Politic Judeţean al partidului va tranşa în weekend subiectul. Cu toate acestea, senatorul a ţinut să puncteze că Dobre şi-a depus deja candidatura, prin urmare şansele de a-l schimba sunt minime. "El a susţinut şi susţine şi în discuţia pe care am avut-o din nou, că nu are niciun fel de implicare, nu este vinovat şi nu înţelege de ce apare acolo pe problemele pe care le are fratele lui. Am luat drept bună declaraţia. Nu suntem organ de cercetare. Nu putem duce lucrurile mai departe. Vom vedea dacă mai putem face ceva din punctul ăsta de vedere, pentru că deja am depus candidaturile. Vom analiza această problemă în Biroul Judeţean, vom vedea dacă există altă opţiune şi vom ajunge la altă concluzie. Dar am mers pe prezumţia de nevinovăţie şi am contat pe ceea ce ne-a afirmat. Că nu are niciun fel de implicare", a declarat Rotaru. Senatorul a indicat că până pe 26 aprilie, ultima zi pentru înscrierea în alegerile locale, încă s-ar mai putea face modificări.

Boboc: "În PSD nu poţi să fii membru dacă nu eşti măcar cercetat, dacă nu condamnat"

Un comentariu destul de ironic pe acest subiect a avut, vineri, preşedintele PNL Brăila Cătălin Boboc, care nu s-a arătat deloc şocat de cazul candidatului social-democrat pentru Primăria din Şuţeşti. "Adevărul este că în PSD nu poţi să fii membru dacă nu eşti măcar cercetat, dacă nu condamnat. Mai e vreunul care nu e? Or fi vreo doi, probabil. Nu vreau să comentez mai mult. Legal vorbind, omul ăla are voie să candideze, dar tu când pui nişte oameni candidaţi, fie şi primar la ţară... nu te uiţi, nu îi verifici un pic? (...) Nu mă surprinde. Se poate rezuma la un cuvânt: ipocrizie. Îl mai auzeam şi pe Liviu Dragnea când a venit şi a spus că adoptă un cod de integritate. Chiar aşa: pe comunişti nu îi mai lasă să candideze, dar pe proxeneţi şi pe urmăriţii penal îi lasă să candideze? Interesantă abordarea asta", a declarat Boboc.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro