Protestul medicilor de familie a încetat. Liber la bilete de trimitere şi reţete compensate | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Protestul medicilor de familie a încetat. Liber la bilete de trimitere şi reţete compensate

• brăilenii au început să primească bilete de trimitere şi reţete compensate de la medicii de familie din municipiu şi judeţ, deoarece aceştia din urmă au încetat protestul încă de joi seară • toate cadrele medicale din asistenţa primară au semnat actele adiţionale cu CJAS Brăila • din păcate, 25% dintre medicii de familie din ţară nu au semnat încă actul, iar CNAS a decis să încheie acest proces, fără a-i notifica în prealabil • SNMF cere demisia ministrului Sănătăţii şi a preşedintelui CNAS

 

Medicii de familie brăileni au început să acorde servicii aflate în contract cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, încă de joi seară. Aceştia au hotărât să înceteze protestul, măsură luată şi de restul cadrelor medicale din ţară, pentru că cei mai afectaţi erau pacienţii. Aceştia din urmă nu au putut primi bilete de trimitere ori reţete compensate miercuri (3 ianuarie) şi joi (4 ianuarie). În cele două zile de revoltă, brăilenii au primit reţete simple, achitând valoarea totală a medicamentelor prescrise. Aşa cum ne-au declarat mai mulţi medici de familie, pacienţii nu s-au supărat, ba chiar i-au susţinut în acest demers, dovadă fiind şi faptul că la CJAS Brăila nu există nicio reclamaţie împotriva cadrelor medicale care au refuzat să elibereze documente aflate în contract cu Casa. Mai mult, toţi cei 141 de medici de familie din municipiu şi judeţ au semnat actul adiţional pentru serviciile decontate de CJAS.

Dr. Viorica Naumov, preşedintele Societăţii Naţionale de Medicină de Familie (SNMF) - filiala Brăila şi medic de familie, în acelaşi timp, ne-a confirmat faptul că protestul a încetat. “Din câte ştiu eu, de joi seară, toţi colegii au început să consulte şi să elibereze reţete compensate pentru că, până la urmă, cei care suferă cel mai mult sunt pacienţii, iar noi care suntem aproape de ei şi suntem în prima linie, ca să spun aşa, avem această grijă. Toţi medicii de familie din Brăila au semnat actul adiţional. Pentru viitor, aşteptăm să vedem reacţia decidenţilor, după toată această «furtună», în următoarele trei luni, până la 1 aprilie, când va trebui să semnăm noul contract. Sperăm ca lucrurile să fie totuşi auzite, ca cei de la CNAS, MS şi celelalte categorii de decidenţi să fi tras o concluzie după protestul foarte important din toată ţara, susţinut şi de pacienţii noştri. Vrem să se mişte ceva, să se schimbe lucrurile în medicina primară şi să meargă mai bine pentru viitorul contract”, ne-a declarat dr. Naumov. De asemenea, medicul a mai adăugat că suma cu care Ministerul Sănătăţii a suplimentat bugetul medicinei de familie, 278 milioane lei, este oricum insuficientă.

 

Decizie dură a CNAS care afectează 4,5 milioane de români

În decembrie 2017, SNMF a trimis şi o scrisoare deschisă către preşedintele României, Kaus Iohannis, în care precizează că medicii de familie să află într-un conflict cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi cu Ministerul Sănătăţii pentru probleme profesionale şi financiare: “Există posibilitatea ca de la 1 ianuarie 2018 să nu mai poată fi asigurată Asistenţa Medicală Primară în Sistemul de Asigurări Sociale de Sănătate prin nesemnarea actelor adiţionale la Contractul-Cadru actual, prelungit până la 31 martie 2018”. În cel mai recent comunicat de presă, SNMF cere demisia ministrului Sănătăţii, preşedintelui CNAS, dar şi a directorilor juridici ai MS şi CNAS. Motivul? Casa Naţională a anunţat, joi, că perioada de prelungire a contractelor cu cabinetele de medicină de familie s-a încheiat, fără a notifica în prealabil cadrele medicale. 25% dintre medicii de familie din România nu semnaseră actul adiţional, deoarece se aflau în plin protest. Prin urmare, pacienţii acestor cadre medicale nu vor mai putea beneficia de bilete de trimitere şi reţete compensate nici după încheierea protestului. “Considerăm că intenţia CNAS de a nu mai continua semnarea actelor adiţionale arată o iresponsabilitate uriaşă faţă de starea de sănătate a populaţiei şi o neîndeplinire a obligaţiilor legale pe care le are atribuite de lege! În condiţiile în care casele judeţene de asigurări de sănătate nu au notificat furnizorii de servicii medicale privind intenţia de a nu mai prelungi perioada de semnare a actelor adiţionale de prelungire pentru trimestrul I al anului 2018 a contractelor încheiate de furnizorii de servicii medicale cu casele de asigurări de sănătate, considerăm că se încalcă grav legea şi arată dispreţ faţă de aproximativ 4,5 milioane de români care au rămas fără medici de familie prin decizia iresponsabilă a CNAS de azi (joi - n.r.)! Acest fapt este cu atât mai grav cu cât această populaţie se regăseşte în anumite judeţe în care oferta de alţi furnizori de servicii medicale în asistenţa medicală primară este foarte redusă!”, se mai precizează în comunicatul SNMF.

Aşa cum am menţionat şi mai sus, niciun brăilean nu se află printre cei 4,5 milioane de români amintiţi în comunicat, deoarece toţi medicii de familie din municipiul şi judeţul Brăila au semnat actul adiţional.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro