Protestele profesorilor vor căpăta amploare | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Protestele profesorilor vor căpăta amploare

* o amploare care "cu greu putea fi gândită până în momentul de faţă"


Sindicaliştii din Educaţie au declarat, la finalul întâlnirii de la Palatul Victoria, că protestele vor lua amploare pentru că reprezentanţii Executivului nu au venit cu soluţii şi au calificat discuţiile ca pe un "dialog al surzilor". "Nu a fost niciun rezultat. Am cerut clar reprezentanţilor Guvernului să avem o întâlnire tranşantă, (...) nu să adopte aceeaşi poziţie care au avut-o până acum: nu se poate, nu se pot acorda sporurile pentru că nu sunt legale, toate încadrările se fac conform Legii 330. Deci, nu mai acceptăm acest tip de dialog", a declarat preşedintele executiv al Federaţiei "Spiru Haret", Marius Nistor. El a atras atenţia că protestele se vor generaliza şi vor căpăta o amploare care "cu greu putea fi gândită până în momentul de faţă". Acesta a mai spus că sindicatele s-au prezentat la discuţii pentru a înainta o listă cu problemele generate de aplicarea Legii unice a salarizării şi de Legea Educaţiei Naţionale, nu să înceapă negocierile. "Ei trebuiau să stabilească un calendar clar de negocieri, cu implicarea directă a premierului Emil Boc. Văd că nu s-a întâmplat acest lucru. Pesemne îşi doresc în continuare ca acţiunile de protest să continue la nivel naţional. Domnul prim-ministru s-a dus la Cluj-Napoca pentru a inaugura o grădiniţă", a spus Nistor.
Preşedintele executiv al Federaţiei "Spiru Haret" a mai declarat că, în acest moment, sunt foarte multe grădiniţe în ţară care nu au personal didactic şi auxiliar suficient pentru a funcţiona în bune condiţii. În plus, spune acesta, prin finanţarea pe cap de elev, impusă prin proiectul Legii Educaţiei, sumele alocate sunt insuficiente pentru plata drepturilor salariilor din Educaţie.
Preşedintele FEN, Constantin Ciosu, a spus că acţiunea de protest de la Buzău riscă să se generalizeze în întreaga ţară deoarece problemele sunt aceleaşi. "Am venit astăzi la Guvern nu cu foarte mari speranţe, pentru că deja pe uşa Guvernului este aceeaşi inscripţie ca pe poarta Iadului: «Lăsaţi orice speranţă voi care intraţi aici»", a declarat el.
Secretarul general al FSLI, Liviu Marian Pop, a calificat discuţiile de la Palatul Victoria că fiind un "dialog al surzilor" şi a atras şi el atenţia că situaţia de la Buzău s-ar putea repeta la Arad. "Riscăm ca, foarte curând, şi Aradul să intre în forme de protest, pentru că şi acolo sunt probleme legate de alte salarii decât cele pe care vrea să le introducă Guvernul României în momentul de faţă", a spus el. Pop a declarat că reprezentanţii Guvernului au încercat să convingă sindicaliştii că sentinţele prin care le-au fost acordate sporurile salariale nu sunt aplicabile. "Ceea ce a încercat astăzi partea guvernamentală a fost să ne convingă că sentinţele din România nu sunt legale, că nu avem dreptate şi că sunt alte organisme care trebuie să interpreteze legile în România, nu angajatorii", a spus el.
Potrivit secretarului general al FSLI, în timp de liderii de sindicat discută la Bucureşti, reprezentanţii Executivului trimit în teritoriu o serie de adrese prin care încearcă să pună presiune pe directorii de şcoli.
Miniştrii Educaţiei, Muncii şi secretarii de stat Gheorghe Gherghina (Finanţe) şi Cătălin Baba (Educaţie) s-au întâlnit la Palatul Victoria cu reprezentanţii sindicaliştilor care protestau în faţa Guvernului.
Acţiunea sindicaliştilor a fost o continuare a protestelor începute în 3 februarie şi a fost generată de reducerea numărului de posturi din sistem, diminuarea veniturilor, pierderea unor drepturi şi de neaplicarea hotărârilor emise de instanţele de judecată.
Protestul organizat ieri, în faţa sediului Ministerului Educaţiei, la care au participat peste 1.000 de cadre didactice din Capitală şi din mai multe judeţe ale ţării, s-a încheiat în jurul orei 14.00, odată cu negocierile purtate de sindicalişti cu reprezentanţii Guvernului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro