* oamenii au nemulțumiri pe linie salarială și de organizare a muncii
Activitatea Casei Județene de Pensii precum și a Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Brăila sunt îngreunate în această dimineață din cauza unui protest spontan al salariaților celor două instituții. Pe scările din fața clădirii unde-și au sediul CJP și AJPIS Brăila protestează la această oră un grup de circa 30 de persoane: ”Suntem aici pentru că avem deficit de personal, concedii neluate, salariu mic și suntem nevoiți să facem multe ore suplimentare. De la noi pleacă 2 oameni (AJPIS Brăila - n.r.) și nu vom mai putea face față volumului tot mai mare de muncă. Noi suntem printre puținii din țară unde au avut loc restructurări, sarcinile s-au împărțit, volumul de activitate și de hârțogăraie a crescut ... am ajuns să lucrăm de acasă! Astea sunt condițiile în care AJPIS Brăila lucrează!”, ne-au declarat protestatarii. ”Și noi suntem discriminați față de celelalte ministere. Nu suntem luați în seamă!”, susțin salariații Casei de Pensii Brăila. ”Avem posturi vacante care se vor bloca de la anul, volumul de muncă este mare, faptul că de la 1 ianuarie ni s-au promis majorări salariale care în realitate nu vor exista, ci doar trecerea aceea de contribuții sociale, toate acestea ne nemulțumesc și ne-au determinat să ieșim acum în fața instituției să ne strigăm disperarea”, au mai completat revontați protestatarii.