Deputatul PDL Alexandru Nazare se arată hotărât să lupte împotriva taxelor şi impozitelor locale impuse chiar în ajunul sărbătorilor de iarnă. Sub genericul "Eu respect Brăila", liderul democrat liberal a declanşat o campanie de informare pe facebook împotriva administraţiei locale şi a USL, în care îi îndeamnă pe brăileni să i se alăture protestului public din faţa Prefecturii programat pentru astăzi, de la ora 14.00. Prin această acţiune, organizaţia PDL Brăila îşi exprimă public dezacordul faţă de "bugetul baronilor împotriva românilor şi bugetul taxelor nemăsurate". Contactat telefonic de redactorii "Obiectiv-Vocea Brăilei", Nazare ne-a mărturist că indiferent cât de mici ar fi ele, PDL Brăila nu va fi niciodată de acord cu noi dări. "Protestăm pe de o parte pentru alcătuirea bugetului de stat, de modul în care a fost construit, toate taxele în plus care au fost construite în noul buget, inclusiv acciza pe combustibil. În plus, mai protestăm şi faţă de intenţia pe care ne-o comunică primarul Aurel Simionescu că vrea să instituie o nouă taxă de salubrizare, taxa de 7 lei/lună dar nu numai despre această taxă este vorba. Sunt în plus şi taxe pe grădini, pe animale. Din felul în care este elaborată informarea, se poate orice. Pe lângă alte idei de a jupui brăilenii de bani pentru a plăti incompetenţa celor care conduc, noi nu suntem de acord cu iniţiativele astea de a institui noi taxe, indiferent cât de mici sunt ele", a declarat preşedintele PDL Brăila.
Pe lângă taxa de salubrizare, Nazare spune că alte 6 taxe sunt pe cale să se introducă la Brăila. El arată că celelalte taxe sunt legate de impozitarea cetăţenilor care deţin grădini cu 0,4 lei/lună, o nouă taxă pe bovine pentru care brăilenii ar trebui să scoată din buzunare 6 lei pe cap de animal/lună. Oficialii se pare că nu au uitat însă nici impozitarea celor care au în ogradă porci, pentru care ar trebui să plătească lunar 1,20lei/cap de animal, dar nici de brăilenii care deţin cabaline, măgari ori catâri, un "lux" care se plăteşte cu 12 lei pe cap de animal/lună. La fel de impozitaţi sunt şi deţinătorii de ovine şi caprine, care ar avea de achitat lunar o sumă de 1,2 lei.