• un militar brăilean lovit de o boală cumplită a reuşit să învingă moartea, numărându-se printre puţinii oameni din lume care au supravieţuit diagnosticului de “accident cerebral vascular, cu obturarea arterei bazilare” • soţia şi cele trei fiice i-au fost adevăraţi îngeri păzitori, care au reuşit să îl readucă dintr-un om ajuns în stadiul de legumă, într-o persoană puternică ce reuşeşte, pas cu pas, să scape de paralizie • după cumplitul accident vascular, fostul militar a devenit un prolific scriitor • a compus sute de poezii, iar în curând îi vor fi publicate două volume
Un militar brăilean care, literalmente, a privit moartea în faţă, reuşind să supravieţuiască unei încercări cumplite, nu numai că a avut puterea să revină la viaţă, dar a şi reuşit să găsească esenţa frumuseţii din existenţa sa chinuită de fiecare zi. În urmă cu trei ani, un atac cerebal i-a oprit aproape complet funcţiile vitale, ţinându-l în comă câteva ore şi lăsându-l mai apoi complet paralizat. Doctorii nu îi dădeau nicio şansă de supravieţuire, însă un adevărat miracol l-a ţinut în viaţă, insuflându-i o voinţă aproape supranaturală de a-şi învinge handicapul, precum şi o “foame” avidă de a descrie în forme poetice noua sa parcepţie asupra lumii. În ultimii doi ani, a scris sute de poezii, adunate în 9 volume. Două dintre ele urmează să vadă în curând lumina tiparului.
Aceasta este, pe scurt, povestea lui Florin Cezar Călin, subofiţerul de transmisiuni care, în urmă cu doar câţiva ani, ducea o existenţă absolut prozaică. La fel ca mulţi alţi colegi, a avut de-a face cu războiul din Afganistan, fiind detaşat în teatrele de operaţiuni timp de şapte luni. A avut norocul să se întoarcă la familie viu şi nevătămat, apoi şi-a văzut liniştit de serviciu şi de îndatoririle de zi cu zi, făcându-şi timp şi pentru creşterea albinelor, hobby-ul său din timpul liber. Toate aceste activităţi aveau, însă, să se sfârşească brusc, într-o fatidică zi din toamna anului 2014, când accidentul vascular a lovit pe neaşteptate şi l-a transformat dintr-un om sănătos şi plin de vigoare, într-o fiinţă complet neajutorată, dependentă de cei din jur în cele mai mici detalii. Marele său noroc a fost că a avut cine să îi ofere sprijinul necesar. Soţia sa, Fănica, dar şi cele trei fiice, care au acum vârste cuprinse între 27 şi 23 de ani, i-au fost îngerii păzitori de pe Pământ, în cel mai adevărat sens al cuvântului, luptându-se până la ultima fărâmă de putere să îi fie alături.
Povestea cumplită a unei nenorociri
“Accident cerebral vascular, cu obturarea arterei bazilare”, aşa a sunat verdictul medicilor, în octombrie 2014, la scurt timp după ce Florin Călin a căzut secerat în propriul apartament. Era spre sfârşitul săptămânii, iar soţii Călin îşi planificaseră să plece într-o scurtă excursie la munte. Într-o prefaţă pe care a scris-o la una dintre cele două cărţi ce urmează să fie publicate, Florin Călin descrie experienţa înfiorătoare trăită în acea zi care i s-a întipărit cu litere negre în memorie. 7 octombrie 2014. Se întorsese de la serviciu şi doar ce terminase cina în familie. Ca să îi mai treacă timpul, intrase pe internet, pe un site de apicultură, când a simţit dintr-o dată o puternică stare de rău şi de ameţeală. A apucat să ajungă în uşa bucătăriei şi să îi spună soţiei că nu se simte bine, apoi s-a prăbuşit. Soţia sa, de profesie asistentă medicală, bănuind că este vorba despre un puseu de tensiune, i-a acordat primul ajutor introducându-i un ac în venă pentru a-i lua puţin sânge. Şi-a dat însă seama că este vorba despre ceva mult mai grav, atunci când soţul său a încercat să vorbească, iar singurul sunet care a răzbătut pe lângă limba încleştată a fost un “Aaaaaaaaa!” prelung, în timp ce pe faţă i se contura un zâmbet nefiresc, pe măsură ce gura şi obrazul de pe partea dreaptă atârnau necontrolat şi neputincios.
A fost chemată Salvarea şi bărbatul a ajuns la spital, unde i s-a făcut un RMN, care avea să stabilească cumplitul diagnostic: “accident cerebral vascular, cu obturarea arterei bazilare”. Din start, medicii nu îi dădeau nicio şansă la viaţă, însă el, chiar şi aşa, paralizat pe partea dreaptă, a continuat să trăiască. Peste o săptămână, situaţia s-a agravat, după ce a făcut un edem cerebral şi a paralizat complet. Florin Cezar Călin susţine că, în acel moment, a avut o experienţă senzorială care l-a convins că moartea nu există şi că experienţa morţii este, de fapt, trecerea spiritului într-o altă dimensiune.
“Eram acolo, dar totuşi absent, îmi vedeam corpul întins pe pat, fetele, soţia, socrii plângând, şi nu înţelegeam de ce, în timp ce peste mine a venit un val de apă şi nu am văzut decât un tunel şi am simţit o linişte mare. Dureros de apăsătoare! La capătul tunelului, am văzut un loc cu verdeaţă, păsărele ciripind, iar pe un nor, cu chipul învelit în ceaţă, cineva mă întreba: «Ce cauţi tu aici, când mai ai destulă treabă pe Pământ?» Atunci am înţeles că Cel ce mă întreba era chiar bunul Dumnezeu. «Am fost chemat la tine!», i-am răspuns. «Încă nu a venit vremea ta! Vezi rândul acela mare de oameni? Alătură-te şi tu lor, e drumul ce duce înapoi spre Pământ», mi-a zis şi deodată norul s-a prefăcut în abur, dispărând, lăsându-mă singur. În momentul următor mi-am revenit, neînţelegând de ce plângeau fetele mele, soţia şi socrii mei. Mare le-a fost bucuria când am deschis ochii! Mi-au povestit că, de fapt, am fost intubat şi că, vreme de două ore, am fost în comă, iar medicii le spuneau că nu îmi mai revin. Atunci a început lungul drum al recuperării mele”, povesteşte Florin Călin, în acea prefaţă intitulată “Memoriile unui rezervist”.
După ce s-a trezit din morţi, militarul a fost privit ca un adevărat miracol de toţi medicii din spitalul brăilean. Curând, el s-a transferat la o clinică de specialitate din Iaşi unde, de asemenea, era considerat un caz unicat, unul dintre puţinii oameni care au reuşit să supravieţuiască unui astfel de diagnostic. Acolo, devenise un adevărat obiect de studiu pentru profesorii universitari şi studenţi, care se perindau pe la patul său. La început, această situaţie i s-a părut flatantă, însă cu timpul a început să îl deranjeze. “Începusem să mă simt ca un cobai!”, spune Florin Călin.
O femeie cât un înger
În ciuda tuturor prognosticurilor medicale, militarul brăilean a început să îşi revină. La început, îşi putea mişca doar ochii, însă încetul cu încetul şi-a recăpătat controlul asupra mâinilor, iar acum chiar se poate ridica în picioare, dacă este sprijinit de cineva. În procesul de recuperare l-a ajutat foarte mult un kinoterapeut de la Staţiunea Lacu Sărat, Alexandru Berezovsky, care îi face terapie în fiecare zi, indiferent dacă este duminică, sărbătoare legală sau sărbătoare religioasă. “Băiatul acesta ne-a ajutat enorm, iar progresele pe care le-a făcut Florin sunt remarcabile. Cine ştie situaţia lui de la început, când era complet paralizat, efectiv rămâne fără cuvinte când îl vede acum, că îşi poate mişca mâinile, că poate mânca fără ajutor şi celelalte mici mişcări aparent banale dar care pentru el înseamnă enorm... Nimeni, absolut nimeni nu a crezut că recuperarea lui este posibilă. Doar eu şi fetele noastre am fost convinse de la bun început că o să se întâmple un miracol şi nu încetăm nicio clipă să sperăm că Florin va continua să facă progrese şi că, într-o zi, va fi din nou complet autonom, reuşind să se poată deplasa fără ajutor, să se poată îmbrăca singur şi să poată face toate activităţile din viaţa unei persoane normale”, ne-a spus Călin Fănica, soţia care i-a fost permanent alături militarului lovit de boală.
Puterea de luptă a acestei femei pare fără margini aşa cum îi este şi credinţa că, în final, totul va fi bine. “Voinţă, Credinţă şi Răbdare, aceste noţiuni pe care până în urmă cu câţiva ani le cunoşteam doar tangenţial, teoretic, acum îmi sunt foarte familiare. Fără voinţă, credinţă şi multă răbdare nu poţi trece cu bine prin ceea ce am trecut noi”, ne-a spus Fănica.
În momentele cele mai grele, când totul părea pierdut, familia Călin a apelat cu disperare la tot ce se putea apela, de la medici, la preoţi şi de la ştiinţă, la clarviziune, iar în viaţa reală soţia lui Florin Călin a trebuit să aibă trei servicii pentru a putea face faţă cheltuielilor presupuse de tratamentele costisitoare. În prezent, mai are “doar” două slujbe, una de asistentă la Maternitate, iar alta de cadru didactic la o şcoală sanitară. “E necesar acest efort, pentru că altfel nu ne putem descurca cu banii. Din pensia de boală a soţului meu abia dacă plătim şedinţele de kinoterapie pe care trebuie să le facă zilnic”, ne-a spus femeia care continuă să fie un înger în carne şi oase pentru soţul său.
Libertatea imaginaţiei, într-un trup paralizat de boală
În prezent, Florin Călin îşi canalizează aproape toată energia pe scris. Din cuvinte banale şi din trăirile lui apăsătoare izvorăsc permanent poezii care, de multe ori, reuşesc să-i impresioneze inclusiv pe criticii literari. Florin, acum în vârstă de 49 de ani, încă vorbeşte cu mare greutate şi doar cei care îi sunt alături zi de zi - soţia, fiicele, kinoterapeutul - reuşesc să desluşească sunetele ce ies din gura lui afectată de boală. În schimb, îşi poate mişca mâinile destul de bine, astfel că poate scrie fără problemă pe tastatura laptopului de care este nedespărţit, de dimineaţă până seara. O rudă i-a făcut o măsuţă specială, pe care să poată ţină laptopul în timp ce stă în pat, iar asta l-a ajutat foarte mult. Soţia sa ne-a spus că lui Florin, care a fost subofiţer la arma transmisiuni, i-a plăcut dintotdeauna să scrie poezii, însă înainte de a se îmbolnăvi compunea foarte rar câte una. “Era inspirat de momentele de suferinţă, moartea fratelui l-a inspirat, experienţa din Afganistan deasemeni. După accidentul vascular, timp de 9 luni, nu a mai putut să scrie deloc, dar, pe măsură ce a început să se recupereze, a reînceput să compună poezii şi, încet-încet, s-au adunat câteva sute, pe care le-a prins în nouă volume. Recent, a început să îl scrie pe al zecelea. Iniţial, nu voia să le publice, le trimitea prietenilor pe internet şi le spunea «vă rog frumos să nu le publicaţi, le citiţi numai dumneavoastră». Pe urmă, când a văzut că sunt apreciate de oameni care au aceeaşi pasiune a scrisului, de poeţi, de critici literari, s-a hotărât să şi publice. Stă foarte mult pe internet şi s-a cunoscut pe facebook cu o doamnă ofiţer MAI cu care face un dialog poetic pe teme de dragoste, de religie. Ea scrie, el răspunde şi vor să scoată împreună o carte”, ne-a povestit Călin Fănica, ajutându-ne să pătrundem preţ de câteva clipe, în universul special creat de soţul său cu puterea imaginaţiei.
Primele volume publicate de acesta vor apărea, în luna aprilie, la editura “Coresi” din Bucureşti, respectiv la editura “Contrafort”, din Craiova.
La umbra ta m-am aşezat ...
Am pus deoparte visele-n ruină,
- Ca să le dau la altul de le-o vrea !
Sunt ambalate-n lacrimi sau rugină,
- Şi învelite chiar cu şansa ta !
Le fac cadou, prea lesne, pe degeaba,
- Nu vă cer bani pe ele, dimpotrivă !
Voi sta tăcut, să văd cum va fi treaba,
Dar cu atenţia mereu distributivă.
Am mai păstrat un colţ de infinit,
- Ca o cerinţă nefidelă mie !
- şi în cuvântul tău am definit !
Traseu ce-l ai spre-o altă galaxie.
- La umbra ta m-am aşezat ... visez !
Că sângele îmi duduie în vene.
- şi că destinul meu chiar ţi-l cedez !
Nu pentr-o zi, ci pentru multă vreme.
Florin Cezar Călin
