Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Prostituate de cinci lei

Prostitutia, cea mai veche meserie din lume, are la Braila destule adepte. Anul trecut, zeci de brailence au fost surprinse de catre oamenii legii in timp ce atrageau barbati pentru a practica diferite raporturi sexuale cu acestia, contra cost evident, sau in schimbul unor foloase materiale. Asa cum demonstreaza datele oferite de Politie si Jandarmerie, fetele intrate in bazele de date ale celor doua institutii au virste foarte variate: de la pustoaice de 15 ani, pina la femei trecute de 40, cu ani multi de meserie la activ. Totodata, se pare ca locul preferat de racolat clienti ramine in continuare Soseaua de Centura a Brailei, in general intersectia Soselei de Centura cu Soseaua Buzaului si Soseaua Baldovinesti. La aceste locatii se adauga si faleza Dunarii, cu cladirile parasite de la fostul PAL, soseaua Dig Braila - Galati si statiunea Lacu Sarat.

Preturi pentru toate buzunarele

Cum "marfa" se poate gasi pe toate gusturile, si mai tinere si mai in virsta, la fel si preturile practicate de acestea sint pentru toate buzunarele. Preturile mai depind si de serviciul prestat si de complexitatea acestuia. Astfel, unele fete isi vind farmecele si pentru umila suma de 5 lei, altele iau cel putin 10 lei, insa sumele urca si pina la 100 de lei, pentru cei dispusi sa plateasca unei femei de pe strada un serviciu de natura sexuala. Clientii sint de obicei soferi aflati in trafic in zonele respective, dar nu neaparat. Orice barbat cu chef de sex si lipsa de partenera, dar cu ceva bani in buzunar, in functie de finantele de care dispune, se poate bucura de ceva "actiune" cu una dintre doamnele ce bintuie noaptea pe strazi in cautare de clienti.
In ce le priveste pe cele 18 femei depistate practicind prostitutia in Braila, in decursul anului trecut, de catre lucratorii Biroului de Investigatii Criminale din cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului Braila, impotriva acestora au fost luate masuri de sanctionare contraventionala ori s-au intocmit dosare penale: "In anul 2007 au fost aplicate 11 amenzi contraventionale: au fost sanctionate 9 femei care racolau barbati in vederea intretinerii de acte sexuale in schimbul unor sume de bani si doi barbati care au indemnat la savirsirea unor astfel de fapte. De asemenea, au fost intocmite 13 dosare penale in care 15 tinere sint cercetate, intrucit politistii au probat ca faptele lor au avut un caracter repetitiv si au intrunit elemente constitutive ale infractiunii de prostitutie, fiind solutioante 11 cauze penale, dintre care 5 au fost inaintate la Parchet cu propunere de trimitere in judecata si 6 cu scoatere de sub urmarire penala, conf. art.18 din Codul Penal", a precizat purtatorul de cuvint al IPJ Braila, subinspector Jenel Sogor.
Recolta cea mai bogata de fete surprinse in actiune o au jandarmii, asta multumita postului de la Lacu Sarat, locatie preferata de multi amatori de sex pe bani. Din cele 50 de persoane sanctionate contraventional anul trecut, majoritatea au provenit de pe aleile din statiune, insa, asa cum ne-a declarat purtatorul de cuvint al IJJ Braila, cpt. Iulian Timofei, la nivelul Inspectoratului nu au fost intocmite dosare penale cu privire la savirsirea infractiunii de "prostitutie", prevazuta de art. 328 din Codul Penal. "Conform Legii nr. 61 din 27 septembrie 1991 republicata, art. 2 pct. 6 “atragerea de persoane, sub orice forma, savirsita in localuri, parcuri, pe strazi sau in alte locuri publice in vederea practicarii de raporturi sexuale cu acestea spre a obtine foloase materiale, precum si indemnul sau determinarea, in acelasi scop, a unei persoane la savirsirea unor astfel de fapte” constituie contraventie si se sanctioneaza de art. 3 pct. 1 lit. c cu amenda de la 500 la 1.500 lei. In baza Planului de Cooperare intre IJJ Braila si IPJ, astfel de fapte sint sesizate catre colegii nostri, iar acestia la rindul lor, pentru clarificarea unor situatii, ne solicita sprijinul", a mai adaugat cpt. Timofei.

Si neplatita, si amenintata cu cutitul

Desi prostituatele, prin natura meseriei, se expun unor riscuri privind integritatea fizica, la politie nu s-au inregistrat plingeri privind diferite atacuri asupra lor. Singura care a raportat asa ceva a fost o braileanca de numai 19 ani, care, in timp ce incerca sa scoata un ban intretinind raporturi sexuale cu diversi indivizi dubiosi, a avut parte de o supriza neplacuta. In seara zilei de 13 ianuarie, tinara se afla in zona Falezei Dunarii, in apropierea strazii Ancorei, unde l-a atras in mreje pe un barbat de 51 de ani, caruia i-a propus sa ii ofere citeva minute de placere contra cost. La o asemenea propunere, barbatul nu a putut rezista, doar ca nu avea nici un ban la el. Auzind ca individul nu ii poate oferi infima suma de 5 lei, ceruta pentru o partida de sex oral, tinara a refuzat sa mai intretina raporturi sexuale cu el, dar acesta s-a gindit ca ar putea beneficia de "serviciile" fetei si in alt mod. Fiind inarmat cu un cutit, barbatul a inceput sa o ameninte pe tinara pentru a o constringe sa intretina raporturi sexuale cu el. Norocul prostituatei a fost ca in zona se mai afla un tinar care, la rugamintea ei, a salvat-o de atacator.
In urma incidentului, la fata locului s-a deplasat de urgenta un echipaj mobil de jandarmi. Oamenii legii au gasit-o pe tinara amenintata care a declarat ca de ani de zile de cind practica aceasta "meserie" nu i s-a mai intimplat sa fie amenintata. Prostituata s-a laudat chiar ca are tarife mici si servicii de calitate (5 lei o partida de sex oral si 15 lei una de sex normal) si de aceea are multi clienti. Totusi ea era destul de suparata ca pentru 5 lei, o nimica toata, a mai fost amenintata si cu cutitul.
La scurt timp, jandarmii au reusit, cu ajutorul unui trecator, sa-l identifice pe agresor ca fiind Alexandru B., de 51 ani. Luat la intrebari de oamenii legii acesta a negat ca ar fi amenintat-o pe tinara si a spus ca nici macar nu o cunostea. Mai mult, barbatul a spus ca nici nu avea de gind sa foloseasca cutitul si ca il avea in buzunar pentru a se apara de lumea interlopa din Braila.

Galateanca prinsa la produs la Braila

In luna noiembrie a anului trecut, jandarmii au surprins o alta tinara, in virsta de 17 ani, din Galati, care intretinea raporturi sexuale in zona Soselei Dig ce uneste cele doua municipii. Echipajul de jandarmi executa o patrulare cu scopul de a preveni si combate actele antisociale, iar in jurul orei 22.00 au dat peste fata care iesise la agatat. In momentul depistarii, cea in cauza tocmai acostase un sofer de tir care tranzita orasul. Luata la intrebari de oamenii legii, fata nu prea a stiut sa spuna ce cauta pe raza municipiului Braila. Ea a spus ca venise cu o masina mare, iar soferul i-a zis ca daca nu face sex cu el, o da jos din autovehicul si o lasa pe cimp. Tinara, de frica - spune ea, a acceptat sa intretina raporturi sexuale si a mai cerut si bani pentru serviciile oferite. Pina la urma, galateanca a recunoscut ca practica prostitutia de un an de zile si ca tariful este de 25 de lei, pentru serviciu complet. "Dupa efectuarea verificarilor, s-a constatat faptul ca tinara se afla in mod frecvent in zonele marginase ale orasului Braila, pentru a intretine raporturi sexuale. Aceasta a fost sanctionata contraventional cu amenda in valoare de 250 lei, conform art.2, pct.6 din Legea 61/ 1991 republicata", a precizat purtatorul de cuvint al IJJ Braila.




Categorie articol: 

Like / Share

Comentarii