Propuneri de modificare a Constituţiei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Propuneri de modificare a Constituţiei

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) susţine că este necesară întărirea actualului statut al procurorului, prin statuarea în Constituţie a independenţei sale, precizând că se impune înlăturarea controlului desfăşurat de ministrul Justiţiei asupra activităţii Ministerului Public. Această propunere figurează printre recomandările de modificare şi completare a iniţiativei legislative pentru revizuirea Constituţiei României. Membrii CSM arată că independenţa procurorului este direct proporţională cu responsabilitatea şi răspunderea aferente acestui statut.

Nu sunt probleme

Pe de altă parte, CSM consideră că perioada de reţinere ar trebui majorată de la 24 la 48 de ore, "întrucât acest lucru ar permite o mai mare supleţe într-o eventuală procedură de modificare, în ipoteza în care practica ar demonstra insuficienţa termenului stabilit". Se menţionează, de asemenea, că durata maximă de 48 de ore nu ar comporta probleme din perspectiva Convenţiei europene a drepturilor omului, de altfel, la nivel european fiind prevăzute durate maxime ale reţinerii mai mari de 24 de ore, de 48 dacă nu chiar de 72 de ore.
Consiliul Superior al Magistraturii arată că, în principiu, aducerea unei persoane în faţa judecătorului în termen de 48 de ore de la data privării de libertate este rezonabilă şi trebuie considerată că satisface exigenţele noţiunii "de îndată", expresie prevăzută de CEDO.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro