Propunere a lui Liviu Dragnea. Locuințele, inclusiv vilele, scutite de plata TVA | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Propunere a lui Liviu Dragnea. Locuințele, inclusiv vilele, scutite de plata TVA

Șeful PSD vrea TVA zero pentru livrarea de locuinţe, în condițiile în care în prezent se prevede că TVA este de 5%, dacă suprafața utilă a acesteia este mai mică de 120 de metri pătrați, iar valoarea nu depășește 100.000 de euro. Relaxările propuse de şeful PSD vin în contradicţie cu rezultatele proaste privind colectarea veniturilor la buget în prima lună a anului.

 

De cotă zero TVA ar urma să beneficieze și serviciile de difuzare de publicitate prin mass-media, potrivit unui proiect legislativ al șefului PSD, informează Hotnews.ro.

Proiectul mai prevede majorarea până la 300.000 lei a plafonului de scutire de la plata TVA. Liderul PSD Liviu Dragnea a depus miercuri un proiect de lege de modificare a Codului Fiscal care prevede aplicarea cotei de TVA zero pentru mai multe livrări de bunuri şi servicii, printre care livrarea locuinţelor către persoane fizice, livrarea de clădiri destinate a fi case de copii sau cămine de bătrâni, servicii de difuzare de publicitate prin mass-media, dar şi livrarea de îngrăşăminte şi de pesticide. O alta prevedere constă şi majorarea până la 300.000 lei a plafonului de scutire de la plata TVA. 

Astfel, se stabileşte aplicarea cotei zero de TVA pentru:

- livrarea de locuinţe pentru persoanele fizice

- livrarea de construcţii destinate a fi utilizate drept cămine de bătrâni şi de pensionari, case de copii şi centre de recuperare şi reabilitare pentru minori cu handicap

- livrarea de clădiri către primării în vederea atribuirii de către acestea cu chirie subvenţionată unor persoane sau familii a căror situaţie economică nu le permite accesul la o locuinţă în proprietate sau închirierea unei locuinţe în condiţiile pieţei

- serviciile de difuzare de publicitate prin mass-media

- livrarea de îngrăşăminte şi de pesticide utilizate în agricultură, seminţe şi alte produse agricole destinate însămânţării sau plantării, precum şi prestările de servicii de tipul celor specifice utilizate în sectorul agricol, prevăzute prin ordin comun al ministrului finanţelor publice şi al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale.

Dragnea susţine, în  expunerea de motive, că măsura are în vedere "sprijinirea sectorului serviciilor sociale, prin reducerea cotei de TVA de la 5% la 0% pentru clădirile utilizate în scopuri sociale, precum şi facilitarea accesului populaţiei la o locuinţă fără suportarea TVA".

Pe de altă parte,  potrivit Regulilor Uniunii Europene, cotele reduse de TVA  nu pot fi mai mici de 5%, cu excepţia unor "cote speciale" pentru o "perioadă de tranziţie". "<<Cotele Speciale>>se referă la excepţii multiple la regulile de bază. În mare parte din motive istorice şi sub anumite condiţii, multe ţări UE au primit aprobare să iasă din aceste reguli pentru o perioadă de tranziţie, cu scopul de a permite alinierea graduală a legilor naţionale cu Directiva TVA, până la adoptarea definitivă a cotelor de TVA convenite de către toate ţările UE", potrivit Comisiei Europene.

Propunerile șefului PSD nu țin seamă de rezultatele proaste privind veniturile colectate la bugetul de stat. Acestea sunt cu 5% mai reduse în ianuarie 2017 faţă de ianuarie 2016, în condiţiile în care încasările din TVA au fost cu 20% mai mici, conform unor surse apropiate Ministerului de Finanţe.

Paradoxal este faptul că Guvernul prevede în legea bugetului o creştere a veniturilor la bugetul general consolidat în 2017 de 14% în valoare nominală faţă de anul anterior.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro