"Promex", singura societate brăileană prezentă la TIB 2009 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

"Promex", singura societate brăileană prezentă la TIB 2009

La ediţia din acest an a Târgului Internaţional Bucureşti (TIB), eveniment care se derulează în perioada 28-31 octombrie, în incinta complexului expoziţional "Romexpo" SA Bucureşti, participă o singură firmă brăileană. Potrivit informaţiilor prezentate de organizatori, până ieri, preziua deschiderii oficiale a târgului, pe lista expozanţilor era înscrisă doar SC "Promex" SA, având ca obiect de activitate fabricarea utilajelor pentru extracţie şi construcţii. Societatea are închiriat un spaţiu chiar în Pavilionul Central, unde a amenajat un stand de prezentare. De altfel, şi anul trecut "Promex" a fost singurul expozant din Brăila, asta în condiţiile în care până în 2007, anual, Brăila era reprezentată chiar şi de 6, 7 expozanţi.
Pentru facilitarea identificării domeniilor de interes, TIB 2009 este structurat pe saloane, respectiv: "Toolmech" - maşini-unelte, scule şi accesorii, "Fluidtech" - pompe, compresoare, hidraulică şi pneumatică, "Electrotech" - electrică, electronică, automatizări, "Metaltech" - metalurgie şi sudură, "Salon Inginerie Auto", "Transport şi Depozitare". TIB 2009 este inclus în rândul celor mai importante târguri tehnice ale lumii, fiind recunoscut în cercurile de afaceri internaţionale, bucurându-se de o tradiţie de 35 ani.
Ediţia 2009 reuneşte 610 de expozanţi din 28 de ţări, printre care: Austria, Belgia, Bulgaria, China, Croaţia, Elveţia, Federaţia Rusă, Finlanda, Grecia, Italia, Luxembourg, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Republica Cehă, Siria, Slovenia, Spania şi Ucraina. De asemenea, organizatorul a subliniat faptul că în premieră, la ediţia din acest an participă firme din Coreea de Sud alături de participările colective ale reprezentaţilor Republicii Cehe, Franţei, Germaniei, Slovaciei, Turciei şi Ungariei.
Suprafaţa totală alocată acestui eveniment, atât la interior cât şi pe platforme exterioare, este de 18.000 mp.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro