Sculptura lui Brâncuşi, având forma unui cap înclinat şi o dimensiune de 17,7 centimetri, a fost turnată într-o ediţie de patru bronzuri similare în 1911, provenind în prezent "dintr-o importantă colecţie privată din Europa", potrivit catalogului Sotheby's.
Preţul de pornire a fost de 4,75 milioane de dolari, dar a urcat rapid depăşind 10 milioane în doar câteva minute, pentru a ajunge până la preţul final de 11,25 milioane (12.682.500 incluzând comisionul de 12% încasat de casa de licitaţie şi taxa de vânzare-cumpărare în New York).
Suma a depăşit cu mult estimarea iniţială a organizatorilor, care situau preţul operei sculptorului român între 6 şi 8 milioane de dolari.
Licitaţia organizată la New York a stabilit şi un record absolut - cea mai mare sumă plătită pentru o operă de artă la o licitaţie, 119,9 milioane pentru "Strigătul" lui Edvard Munch.
Un alt obiect de Brâncuşi, de mai mică valoare - "Furca de tors" (Quenouille 1923), sculptură din lemn - a fost scos la vânzare în cea de-a doua zi a licitaţiei, ieri, având estimat un preţ de vânzare cuprins între 80.000 şi 120.000 de dolari.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.