Proiectul Legii Sănătăţii în viziunea senatorului Rotaru | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Proiectul Legii Sănătăţii în viziunea senatorului Rotaru

Noul proiect al Legii Sănătăţii, aflat în această perioadă în dezbatere publică, este criticat de către senatorul PSD Ion Rotaru, preşedintele Comisiei de Sănătate din Senat, în opinia căruia actuala formă nu a fost suficient fundamentată. "Am citit acest proiect de lege, ca şi celelalte 4 sau 5 forme în care a mai fost făcut public. Este o lege proastă, fără niciun fel de discuţii, care a pornit cu stângul, deoarece a fost elaborată la Preşedinţie, de 3 sau 5 oameni, ale căror competenţe nu pot să le contest, dar care nu pot gândi în locul organizaţiilor profesionale, al specialiştilor din sistem, care nu au fost implicaţi", a spus Ion Rotaru. Sursa citată consideră că, din acest motiv, dezbaterile ar trebui să dureze cel puţin 60 de zile, apoi propunerile venite din zona specialiştilor în domeniu să se constituie în amendamente la lege şi să fie îndelung discutate în Parlament, pe fiecare articol în parte. "Numai ca să citeşti legea, îţi trebuie timp, apoi trebuie analizată, ca să emiţi păreri. Elaborarea unei legi care să fie benefică pentru populaţie necesită timp, aşezat la masa consultărilor, acceptarea argumentelor, discuţii, propuneri. În niciun caz să nu se facă greşeala de angajare a răspunderii, ar fi o gravă eroare", a declarat Ion Rotaru.
Preşedintele Comisiei de Sănătate din Senat susţine că implicarea mai puternică a zonei private în sistemul de sănătate ar aduce deservicii populaţiei. Astfel, în opinia sa, problema subfinanţării din Sănătate nu va fi rezolvată prin apariţia asigurătorilor privaţi, ci statul trebuie să aloce mai mulţi bani sistemului, chiar dacă este criză. "De principiu, zona privată poate fi mai atentă cu gestionarea banilor. Dar cu ce contribuie firma privată la rezolvarea problemelor financiare, pentru că aceasta doar încasează bani de la cetăţeni, iar singura sursă suplimentară de finanţare sunt doar asigurările suplimentare, pe care puţini şi le vor permite. Ce am rezolvat? Am luat banii pe care CNAS îi gestona, mai bine sau mai puţin bine, pentru că transparenţa în această zonă nu am văzut-o niciodată, şi-i transferăm în zona privată, ceea ce înseamnă nişte comisioane şi cheltuieli de administrare. Dacă nu se alocă bani de la stat, un procent mai mare din PIB, nu se rezolvă suferinţa cronică a sistemului de sănătate", a afirmat Ion Rotaru. Acesta crede că implicarea operatorilor privaţi în sistemul de urgenţă ar putea duce la crearea unui monopol şi la ieşirea de sub controlul statului. "În situaţia în care nu ai un dispecerat naţional, în care să-i incluzi pe toţi, este o greşeală. Nu pot lăsa sistemul de intervenţie SMURD la mâna unor firme care nu sunt pregătite. Nu sunt împotriva iniţiativei private, este benefică, dar într-o formă care să aducă servicii, nu deservicii populaţiei. Mai este Sănătatea un domeniu de siguranţă naţională sau este lăsată în zona iniţiativei private şi a concurenţei? Se poate ajunge ca firmele private să deţină monopolul, iar statul să nu mai aibă pârghii de control. Nu putem să transferăm serviciile în zona privată, fără o intervenţie a statului", a spus Ion Rotaru.
Totuşi, în proiectul de lege se precizează clar: "Asistenţa de urgenţă prespitalicească din cadrul sistemului naţional integrat de asistenţă medicală de urgenţă şi de prim ajutor calificat este coordonată de dispeceratele medicale specializate, utilizând infrastructura Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro