Proiectul de refacere a centrului istoric a trecut cu bine de inspectia UE | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Proiectul de refacere a centrului istoric a trecut cu bine de inspectia UE

Ieri a avut loc o inspectie pentru care Primaria si firma spaniola "Sedesa" se pregatesc de vreo doua saptamani. Este vorba de verificarea situatiei proiectului de reabilitare a centrului istoric, finantat cu 5,3 milioane de euro, de catre Uniunea Europeana, si 2,7 milioane de euro, de Consiliul Local Municipal Braila. Erau asteptati mai multi oficiali ai UE, insa a ajuns la Braila doar unul: polonezul Cezany Golebiowscki, senior consultant in cadrul unei firme europene de audit. Acesta, insotit de reprezentanti ai Primariei si Consiliului Judetean, a inspectat o parte din cele 23 de strazi incluse in proiectul de refacere a infrastructurii, inclusiv pe Str. Mihai Eminescu si, din cate se pare, a fost multumit de cele vazute. Reprezentantii Primariei Braila ne-au spus ca oficialul european a studiat documentele referitoare la derularea lucrarilor si nu a gasit nicio neregula. Mai mult chiar, ar fi declarat ca proiectul implementat de firma "Sedesa" la Braila ar fi primul din Romania, finantat cu bani europeni, care s-a terminat in termen, fara a fi nevoie sa se solicite o prelungire a perioadei de derulare. Remarca aceasta este oarecum surprinzatoare, in situatia in care termenul final de executie era luna septembrie 2008, iar in momentul de fata inca mai este de lucru pe strazile in cauza. Aceiasi reprezentanti ai Primariei ne-au explicat, insa, ca proiectul mai are cateva luni de gratie, peste termenul final, pentru remedierea eventualelor deficiente. Asa se face ca lucrarile care se deruleaza in prezent intra in termenul de gratie, Primaria si firma "Sedesa" spunand ca, pana pe 15 martie a.c., toate cele 23 de strazi din centrul istoric vor fi finalizate, atat in ceea ce priveste reabilitarea retelelor subterane de apa si canalizare, cat si in privinta refacerii partii carosabile si a trotuarelor.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro