Proiectul de buget pe 2016 ne promite numai creşteri | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Proiectul de buget pe 2016 ne promite numai creşteri

Economia va creşte anul viitor pe baza cererii interne, care va avea un aport de 4,7%, faţă de un procent de 4,6% estimat pentru 2015, în timp ce exporturile nete sunt prevăzute să aibă o contribuţie negativă de 0,6%, de la minus 1% în acest an, reiese din proiectul de buget anunţat de Ministerul Finanţelor Publice pentru 2016.
Potrivit documentului, anul viitor investiţiile sunt programate să contribuie la utilizarea PIB cu 1,4%, în scădere de la 1,6% în 2015, iar consumul final va contribui cu 3,2% în 2016 faţă de 3% în 2015.

Construcţii, impozite, investiţii

În acelaşi timp, cheltuielile cu consumul final al vor contribui cu 2,9%, conform proiectului, în creştere de la 2,8% anul acesta, iar consumul guvernamental cu 0,3%, de asemenea în creştere uşoară de la un avans de 0,2% anul acesta. În administraţia publică, consumul este prevăzut să rămână la o contribuţie de 0,2%, la fel ca anul acesta. În ceea ce priveşte formarea PIB, Finanţele estimează un aport de 1,2% din partea industriei anul viitor, în creştere de la aportul de 0,7% anul acesta. Agricultura va creşte de la un aport negativ de 0,1% în 2015 la unul pozitiv de 0,1% anul viitor.
Construcţiile sunt cuprinse în creşterea PIB cu un aport de 0,4%, la fel ca anul acesta, iar serviciile cu o contribuţie în scădere la 1,8%, de la 2,2% în 2015. Impozitele vor contribui anul viitor la formarea PIB cu 0,6 procente, în uşoară creştere de la 0,5 procente anul acesta.

Sunt bani de salarii mai mari

Potrivit proiectului de buget, economia va avansa, anul viitor, cu 4,1%, de o creştere de la un avans de 3,6% în 2015. Bugetul de stat pentru anul viitor este construit pe un deficit de 2,8% din produsul intern brut pe cash, ceea ce corespunde unui deficit de 2,95% din PIB pe ESA în condiţiile unor venituri estimate la 227,3 miliarde de lei, respectiv 30,5% din PIB şi ale unor cheltuieli de 248,2 miliarde de lei reprezentând 33,3% din PIB, potrivit datelor Ministerului Finanţelor.
În acest context, fostul ministru al muncii, Rovana Plumb, a afirmat că toate majorările salariale au fost bine fundamentate şi sunt prevăzute în proiectul de buget pe anul viitor. „Vreau să îi asigur pe toţi că atât majorarea pensiilor cu 5% cât şi toate aceste majorări salariale sunt prevăzute în bugetul pentru anul 2016. Vă spun acest lucru cu certitudine", a spus Plumb. Pe de altă parte, Consiliul Fiscal estimează un deficit bugetar în jurul nivelului de 3% din PIB pentru anul viitor, fără a lua în considerare creşterea salariilor pentru întregul aparat bugetar cu 10% de la 1 decembrie.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro