Proiectele de lege trenează în Parlament | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Proiectele de lege trenează în Parlament

Ministrul Predoiu a spus, ieri, la seminarul "Eficacitatea Justiţiei", că e de părere că încă există oameni politici influenţi, care nu sunt interesaţi de eficienţa şi imparţialitatea justiţiei, pentru că i-ar afecta direct, arătând că amânările proceselor nu depind doar de magistraţi. Ministrul Justiţiei a vorbit despre proiectele de lege care trenează în Parlament, dând exemplu proiectul de lege prin care s-ar abroga suspendarea automată a proceselor care sunt trimise la Curtea Constituţională. Proiectul se află la Senat, iar adoptarea sa ar elimina "amânările abuzive, în special în cazurile de corupţie, şi ar conduce la creşterea eficacităţii Justiţiei", a adăugat Predoiu.
Ministrul a spus că, mai presus de toate, justiţia ar deveni mai eficientă dacă ar avea un suport politic pe termen lung, pentru reformele din sistem. "Dacă forţele politice vor alcătui o «coaliţie a binelui» în sprijinul Justiţiei, un pact politic naţional prin care se vor angaja pentru sprijinirea prioritară a sistemului judiciar, indiferent de crizele economice şi politice, se va rezolva problema resurselor umane şi infrastructura imobiliară a instanţelor şi parchetelor", a declarat ministrul Predoiu, care a arătat că, atât Ministerul Justiţiei, cât şi CSM şi asociaţiile magistraţilor, au solicitat acest lucru încă din 2008. "Comisia Europeană a menţionat explicit acest deziderat în Raportul din martie 2010. Trebuie să fim realişti însă, acest pact va fi posibil numai după ce toate forţele politice vor fi dominate de cei care cred cu adevărat că avem nevoie de o justiţie independentă şi eficientă", a precizat Cătălin Predoiu, prezent la seminarul "Eficacitatea Justiţiei".
De cealaltă parte, Predoiu a anunţat că preşedintele, primul ministru şi ministrul Finanţelor au acceptat şi sprijinit solicitarea Ministerului Justiţiei, de a include sistemul judiciar ca domeniu prioritar în proiectul "Cadrului Bugetar pe Termen Mediu", elaborat de Ministerul Finanţelor.
Cătălin Predoiu a participat, ieri, la seminarul "Eficacitatea Justiţiei", organizat de asociaţia franco-română a juriştilor, la care au mai participat şi consilierul prezidenţial Ştefan Deaconu, ambasadorul Franţei în România, Henri Paul, şi membrul CSM din partea societăţii civile, Simina Elena Tănăsescu, precum şi alţi reprezentanţi ai sistemului judiciar.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro