Proiecte antidrog pentru elevi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Proiecte antidrog pentru elevi

Centrul Antidrog Brăila derulează mai multe proiecte destinate copiilor, scopul acestora fiind acela de a-i determina să înţeleagă pericolul drogurilor

 

“Cum să creştem sănătoşi” şi “ABC-ul emoţiilor” sunt două proiecte derulate de Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Brăila, destinate preşcolarilor de grupă mare şi elevilor din clasele zero. Scopul acestor proiecte este acela de a le atrage atenţia copiilor, de la vârste mici, cu privire la pericolul drogurilor. Acţiunile sunt implementate în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila şi Casa Corpului Didactic Brăila. “Justificarea acestor demersuri preventive la vârste timpurii este dată de premisa că dezvoltarea inteligenţei emoţionale la vârstele mici poate fi un factor de protecţie al consumului de droguri la vârste mari. Influenţarea timpurie a emoţiilor şi sentimentelor joacă un rol important în programele de prevenire concepute pentru a provoca o schimbare durabilă de comportament. Proiectul “ABC-ul emoţiilor” se bazează pe modelul inteligenţei emoţionale, dezvoltat de Daniel Goleman. Inteligenţa emoţională din viaţa adultă îşi are originea în dezvoltarea competenţelor emoţionale şi sociale în perioada preşcolară şi şcolară mică, acestea fiind perioade de achiziţii fundamentale în plan emoţional, social şi cognitiv”, a precizat coordonatorul CPECA, Olga Condrat.

Cele două proiecte au fost implementate de CPECA Brăila la Şcoala Gimnazială “Ion Creangă” şi Grădiniţa 33, urmând să fie extinse la mai multe unităţi de învăţământ preşcolar şi şcolar prin formarea cadrelor didactice care vor implementa proiectul la clasele unde predau.

Potrivit specialiştilor, este dovedit faptul că, acei copii care prezintă deficite la nivelul competenţelor emoţionale şi sociale, riscă să dezvolte probleme serioase, atât în timpul copilăriei, adolescenţei cât şi al vieţii adulte, într-o serie de domenii cum ar fi: sănătatea mentală (anxietate, depresie, tulburări de comportament, delicvenţă juvenilă, consum de alcool şi droguri etc.); dezvoltarea cognitivă (atitudini negative faţă de şcoală, lipsa încrederii în abilitatea de a rezolva sarcinile şcolare şi refuzul acestora); adaptarea şcolară (absenteism, abandon şcolar, dificultăţi în adaptarea la cerinţele mediului şcolar etc.).

În multe cazuri, arată specialiştii, consumul de droguri compensează incapacitatea de a gestiona, într-un mod mai productiv, sentimentele de tristeţe şi lipsă de speranţă.

Proiectul “Cum să creştem sănătoşi” presupune formarea de deprinderi de viaţă sănătoasă în rândul copiilor de vârstă preşcolară, punând accent pe importanţa adoptării unui stil de viaţă sănătos (alimentaţie, igienă, mişcare), a comportamentelor sănătoase (fără fum de ţigară, alcool şi medicamente fără prescripţie medicală).

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro