Proiect ce limitează libertatea de mișcare, apărut pe internet. Autoritățile susțin că nu este un document oficial și nu trebuie luat în seamă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Proiect ce limitează libertatea de mișcare, apărut pe internet. Autoritățile susțin că nu este un document oficial și nu trebuie luat în seamă

*draftul unei hotărâri a autorităților centrale ce limitează libertatea de mișcare a cetățenilor a fost „scăpat” pe internet, creând panică în rândul populației * Grupul de Comunicare Strategică a reacționat imediat, susținând că este un proiect aflat în lucru, fiind menționate propuneri * documentul nu are niciun efect până nu devine oficial, iar forma sa oficială poate suferi multe modificări * DIICOT face cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de distribuite de informații nedestinate publicității

 

Vineri dimineață, pe internet a apărut un document ce pare a fi elaborat de autoritățile centrale pe tema limitării libertății de mișcare. Documentul este un draft, nu poartă semnătura vreunui oficial, dar a reușit să creeze panică printre cei care l-au citit. Autoritățile centrale nu au dezmințit documentul, dar au precizat că actul poate suferi modificări, varianta postată pe internet nefiind forma finală. Mai mult, DIICOT a fost sesizat și s-a dat startul cercetărilor pentru infracțiunea de divulgare fără drept a unor informații care nu sunt destinate publicității.

Documentul poartă antetul Ministerului Afacerilor Interne și Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU). Hotărârea redată este datată 20 martie (astăzi), iar primul articol se referă la interzicerea deplasărilor persoanelor în afara domiciliului/reședinței, cu câteva excepții. Așa cum spuneam, documentul nu este semnat, dar are rubrică, la final: „Președintele Grupului de Suport Tehnico-Științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, dr. Raed Arafat”.

Grupul de Comunicare Strategică format la nivelul DSU a reacționat imediat, susținând că este un document în lucru, analizat în prezent la nivelul Grupului de Suport Tehnico-Științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, fiind prezentate doar PROPUNERI. Atât timp cât documentul nu a fost aprobat, acesta nu are efecte. Redăm comunicatul în integralitate: „Având în vedere faptul că a fost dat publicității un document al Grupului de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, intitulat «HOTĂRÂREA NR. 14 din 20.03.2020», facem următoarele precizări:

1.       Este un document de lucru (DRAFT), care este analizat la nivelul Grupului de suport tehnico-științific, organism în subordinea CNSSU, format din specialiști în epidemiologie și boli infecțioase.

2.       NU este un document aprobat la nivelul Grupului de suport tehnico-științific și NU a fost înaintat spre aprobare CNSSU (Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență), organism abilitat să ia decizii în astfel de situații.

3.       Hotărârile Grupului de suport tehnico-științific au caracter de propunere către CNSSU, doar după ce sunt aprobate la nivelul Grupului de suport tehnico-științific.

4.       La nivelul Grupului de suport tehnico-științific sunt analizate diferite propuneri, pe baza scenariilor referitoare la evoluția răspândirii noului coronavirus (COVID-19), ținând cont de practica altor state care se confruntă cu aceeași problematică.

5.       Atenționăm asupra faptului că în documentul dat publicității NU este menționată data de la care sunt aplicabile măsurile referitoare la deplasarea persoanelor. Acest demonstrează că măsurile NU au aplicabilitatea imediată, fiind vorba despre propuneri aferente unor scenarii posibile cu privire la răspândirea noului coronavirus (COVID-19).

6.       La nivelul Ministerul Afacerilor Interne s-a luat decizia sesizării organelor de cercetare penală pentru infracțiunea de divulgare fără drept a unor informații care nu sunt destinate publicității.

7.       Inspectoratul General al Poliției Române a sesizat DIICOT cu privire la săvârșirea infracțiunii de distribuite de informații nedestinate publicității, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 304 Cod Penal, faptă pedepsită cu închisoare de la 3 luni la 3 ani”.

Și prefectul județului Brăila, Cătălin Boboc, a făcut precizări pe acest subiect: „În aceste momente circula pe rețelele de socializare un document prin care sunt limitate deplasările. Această măsură trebuie adoptată de Comitetul Național pentru Situații de Urgență pentru a intra în vigoare, iar dacă se va aproba, va veni cu toate clarificările necesare! Vă rugăm să vă informați doar din surse oficiale”.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro