Programul «Rabla» poate fi accesat de brăileni | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Programul «Rabla» poate fi accesat de brăileni

De ieri s-a dat startul programului "Rabla 2015", iar brăilenii interesaţi să îşi schimbe maşina mai veche de opt ani cu una nouă au acum posibilitatea să beneficieze de un tichet valoric de 6.500 lei. Un aspect nou faţă de anii trecuţi constă în acordarea în plus a unor eco-bonusuri, dacă se achiziţionează autoturisme cât mai puţin poluante. Astfel, pe lângă prima de casare de 6.500 lei, se acordă şi un bonus de 750 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou al cărui motor generează o cantitate de emisii de dioxid de carbon mai mică de 100 g/km, în regim de funcţionare mixt. Pentru un autovehicul cu sistem de propulsie hibrid se primesc în plus 1.500 lei, iar pentru un autovehicul nou electric hibrid se dau 2.500 lei. Pot fi acordate cel mult două eco-bonusuri, prin cumularea celui de 750 lei cu unul dintre cele două. În acest fel, suma totală primită pentru casarea unei maşini vechi şi cumpărarea uneia noi poate ajunge până la 9.750 lei.
În cadrul programului "Rabla 2015" a fost alocat, la nivel naţional, un număr de 20.000 de tichete pentru persoane fizice şi 5.000 de tichete pentru persoane juridice şi instituţii publice. Cei care doresc să îşi schimbe rabla cu o maşină nouă trebuie să se prezinte la un dealer auto autorizat, cu talonul şi cartea de identitate a autovehiculului vechi. Lista dealerilor auto validaţi în program poate fi consultată pe site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu. Tichetul valoric nu se acordă fizic, în mână, ci doar virtual. Practic, este vorba despre un cod care se introduce în sistem. Beneficiarul primei poate fi atât posesorul rablei cât şi o altă persoană, căreia posesorul îi cedează dreptul de a beneficia de prima de casare. Maşina nouă poate fi achiziţionată după ce "rabla" este dusă la un centru de dezmembrări care eliberează un certificat de distrugere.
În Brăila, singurul centru de dezmembrări autorizat să elibereze certificate de distrugere este cel al societăţii "Mioriţa Com", care funcţionează la Chiscani, pe platforma fostului combinat chimic. Anul trecut, când programul Rabla a fost similar cu cel de anul acesta, "Mioriţa Com" a eliberat certificate de distrugere pentru 260 de maşini mai vechi de opt ani.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro