A venit în Inspectoratul Şcolar (ISJ) încă de pe vremea când în fruntea instituţiei era, ce-i drept interimar, prof. Carmen Pîrlog, dar la începutul acestui an şi-a reconsiderat priorităţile şi şi-a depus demisia, mai exact cererea de încetare a detaşării.
Profesorul Daniel Kiţu s-a întors deja la catedra sa de limba şi literatura română de la Colegiul Naţional "Gheorghe Munteanu Murgoci" şi aşteaptă ca Ministerul Educaţiei şi Cercetării să-i numească un înlocuitor în funcţia de adjunct al ISJ Brăila pentru a-i preda ştafeta.
Nu se ştie când va fi numit un nou adjunct
"Da, m-am întors la catedră şi am invocat motive personale. Asta am spus celor de la minister. De fapt, vreau să-mi pregătesc doctoratul. Am intrat la UGAL (Universitatea Galaţi), dar încă mai am doi ani. Voi da teza de doctorat în Ana Blandiana, în proza şi eseistica acesteia", ne-a declarat prof. Daniel Kiţu.
Cum Daniel Kiţu nu a susţinut un concurs pentru ocuparea postului de adjunct al Inspectoratului Şcolar, este de aşteptat ca în următoarea perioadă să fie numit un adjunct în aceleaşi condiţii.
"Nu face Inspectoratul Şcolar numirile, nici detaşările, ci Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice. Este posibil ca, de astă dată, să se organizeze un concurs. Vom vedea, aşteptăm şi noi", ne-a declarat prof. Cătălin Canciu, inspectorul şcolar general al Brăilei.