Sevinc Cemil, cel care a provocat tragedia de la Baldovineşti, în urma căreia au murit trei copii, ar putea ajunge în spatele gratiilor.
După ce prima instanţă, Judecătoria Brăila, a dispus cercetarea în stare de libertate a lui Sevinc Cemil, procurorii au formulat contestaţie. Cauza va ajunge la Tribunalul Brăila care va lua decizia finală în zilele următoare. După teribilul accident, şoferul turc a fost audiat şi s-a dispus reţinerea pe ordonanţă, fiind dus apoi la instanţă cu propunere de arestare, măsură care a fost respinsă ca neîntemeiată.
În această cauză s-a întocmit dosar penal pentru ucidere şi vătămare corporală din culpă. Şoferul turc are numai 27 de ani şi era angajat de scurt timp la firma de transport. Potrivit anchetatorilor, el gonea cu peste 100 de kilometri la oră, în localitate.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.