• Arhiepiscopia Dunării de Jos organizează ample manifestări spirituale cu prilejul sărbătorii Sf. Apostol Andrei, Ocrotitorul Galaţiului • credincioşii brăileni se pot închina moaştelor Sf. Cuvios Grigorie Decapolitul, aduse special de la Mănăstirea Bistriţa - Vâlcea, în perioada 27-30 noiembrie
Trei zile de manifestări spirituale organizate de Arhiepicopia Dunării de Jos Galaţi cu prilejul sărbătoririi Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorului Municipiului Galaţi.
Astfel, în ziua de luni, 27 noiembrie 2017, începând cu ora 9:00, Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos Galaţi va găzdui simpozionul naţional “Mărturisitori ai dreptei-credinţe din eparhii în perioada comunistă”, cu participarea delegaţiilor mai multor seminarii teologice din ţară şi de la mai multe licee din Eparhia Dunării de Jos. Totodată, va avea loc lansarea volumului “Ce aşteaptă Biserica de la tineri? Ce aşteaptă tinerii de la Biserică? Curajul de a mărturisi Biserica azi”.
Tot luni, la ora 15:00, sub genericul “Călători pe cărările sfinţilor”, are loc procesiunea cu racla moaştelor Sf. Cuv. Grigorie Decapolitul aduse de la Mănăstirea Bistriţa (Vâlcea), cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi cu bunăvoinţa ÎPS Arhiepiscop Varsanufie al Râmnicului. Traseu: intersecţia Strada Domnească cu Basarabiei, până la Catedrala Arhiepicopală din Galaţi. Credincioşii brăileni şi gălăţeni se pot închina moaştelor sfântului în perioada 27-30 noiembrie 2017, la baldachinul din faţa sfântului lăcaş.
În zua de marţi, 28 noiembrie, se organizează “Ziua Porţilor Deschise” la Seminarul Teologic “Af. Apostol Andrei” Galaţi, iar miercuri, 29 noiembrie, la ora 20:00, “Pelerinajul luminii” închinat Sfântului Apostol Andrei. Credincioşii vor merge în procesiune pe traseul Catedrala Arhiepiscopală - capela “Sf. Ap. Andrei” a Seminarului Teologic Galaţi.
În ziua de joi, 30 noiembrie 2017, la ora 8:00, se citeşte Acatistul Sf. Ap. Andrei şi al Sf. Cuv. Grigorie Dacapolitul” la Catedrala Arhiepicopală, iar la ora 9:00 se va oficia Sfânta Litrughie în toate bisericile ortodoxe din Galaţi şi Brăila. La ora 12:00, sub genericul “În căutarea celor trişti şi singuri”, vor fi oferite ajutoare materiale în spitalele din Galaţi şi pachete cu alimente şi hrană caldă pentru 20 de familii nevoiaşe din fiecare parohie ortodoxă din judeţele Brăila şi Galaţi.