• brăileanul Gigi Leca a fost prins cu autoturismul plin cu pachete de ţigări marca “Ashima”, provenite din contrabandă • Leca le-a spus poliţiştilor că a cumpărat ţigările din Galaţi, pentru consum propriu
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila au finalizat cercetările şi au dispus, zilele acestea, trimiterea în judecată a inculpatului Gigi Leca, în vârstă de 42 de ani, reţinut pentru o zi, pus apoi sub control judiciar şi anchetat pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă cu ţigări.
În ziua de 17 februarie 2018, brăileanul Gigi Leca a fost depistat de o patrulă din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila pe strada Matei Basarab, în timp ce transporta cu autoturismul Volkswagen Jetta cantitatea deloc neglijabilă de 500 de pachete de ţigări “Ashima”, fără timbru de acciză, provenite din contrabandă.
Pachetele de ţigări au fost ridicate şi depuse în Camera de corpuri delicte a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, urmând a se dispune confiscarea lor. Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi a precizat că se constituie parte civilă cu suma de 5.663,58 lei, cuantumul drepturilor vamale şi a altor taxe datorate în vamă, aferente mărfurilor deţinute de contrabandistul prins în flagrant.
“La audiere, inculpatul Leca Gigi a recunoscut fapta comisă, precizând faptul că cele 500 de pachete de ţigări identificate în autoturismul său îi aparţin, că le-a cumpărat din municipiul Galaţi, de la persoane necunoscute şi că erau destinate consumului propriu”, precizează procurorul care s-a ocupat de caz.
Cazul se află acum pe rolul instanţei de judecată.