Primul medic brăilean decedat în urma infecţiei cu coronavirus | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Primul medic brăilean decedat în urma infecţiei cu coronavirus

dr. Aurelia Galiți şi-a pierdut viaţa în timp ce se afla internată la spital în Bucureşti * ea a fost internată pe secția COVID a spitalului brăilean, iar joi după-amiază a fost transferată cu elicopterul la Bucureşti, întrucât starea i se agravase, însă medicii nu au reuşit să îi salveze viaţa * numărul persoanelor confirmate la Brăila, de la începutul pandemiei, a ajuns la 1.378

 

Alina MIHAI

 

Un medic de familie brăilean şi-a pierdut viaţa, în timp ce se afla internat la spital în Bucureşti. Se pare că dr. Aurelia Galiți fusese infectată cu virusul COVID 19, ea fiind internată la unitatea medicală din Brăila, însă joi după-amiază starea sa s-ar fi agravat şi a fost transferată cu elicopter SMURD la spital în Bucureşti. Din păcate, medicii bucureşteni nu au reuşit să o menţină în viaţă. Se pare că este primul cadru medical brăilean decedat din cauza coronavirusului. Dumnezeu să o ierte!

Am încercat să obţinem o confirmare a decesului din cauza Covid a medicului brăilean şi un punct de vedere de la președintele Societății Medicilor de Familie Brăila, dr. Viorica Naumov, însă nu am reuşit să o contactăm telefonic.

Potrivit datelor transmise de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Brăila, vineri, 21 august, la Brăila au fost 17 cazuri nou confirmate cu coronavirus. Numărul total al persoanelor confirmate de la începutul pandemiei este 1.378, totalul persoanelor decedate ajungând la 53. Sunt 290 de persoane în carantină la domiciliu, 158 persoane izolate la domiciliu şi 260 persoane internate în spitale. Din totalul de 1.378 persoane confirmate cu SARS CoV2, 51 sunt din alte județe.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro