Primul film de animaţie 3D românesc, în cinematografe | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Primul film de animaţie 3D românesc, în cinematografe

În weekendul care a trecut a intrat pe marile ecrane filmul Strada Speranţei sau Mercy Street, primul lungmetraj de animaţie 3D realizat în România, cu o tehnică stereoscopică 100% autohtonă, concepută de fraţii Ştefan şi Alexandru Buzea. Cei doi au în spate o experienţă de 25 de ani şi o moştenire. Au crescut la Animafilm, părinţii lor sunt creatorii celebrelor personaje Bălănel şi Miaunel. Mercy Street e un eveniment, pentru că de 20 de ani n-am mai văzut pe marile ecrane un lungmetraj românesc de desene animate pentru copii.

Povestea

Binele şi răul se înfruntă. De-o parte e Lorenz, un băiat de 10 ani, de cealaltă maleficul Marcus, un geniu care vrea să transforme muzica într-o sursă de energie ca să devină nemuritor. Lorenz, fireşte, trebuie să salveze muzica lumii, e ajutat de prietenii săi şi de două pisici birmaneze.
Povestea din Mercy Street a prins viaţă graţie fraţilor Ştefan şi Alexandru Buzea, primul - regizorul filmului, al doilea - creatorul şi animatorul prsonajelor. Personajele şi decorurile au fost desenate clasic, în 2D, apoi au fost plasate în perspectivă.
Personajele sunt foarte colorate şi au o tuşă de „blândeţe", moştenită de la mama, spun realizatorii filmului. Părinţii lor sunt Zaharia şi Ana Maria Buzea, creatorii lui Bălănel şi Miaunel, la Animafilm în anii 70-80.

Muncă timp de 4 ani

Inevitabil, când vorbeşti despre un desen animat, ajungi să întrebi care e starea animaţiei româneşti. Se fac mai mult scurtmetraje pentru diverse festivaluri, iar vizibilitatea lor e mai mică. Întotdeauna în spate e o muncă migăloasă.
S-a muncit 4 ani la acest film, o parte din fonduri vin de Centrul Naţional al Cinematografiei. Actorii Ionuţ Grama, Cristi Iacob şi Marius Stănescu sunt câţiva dintre cei care dau voce personajelor, potrivit TVR.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro