eTwinning este un program educațional care pune la dispoziția tuturor cadrelor didactice din Uniunea Europeană un mediu virtual și instrumente online pentru derularea de proiecte școlare.
Acțiunea eTwinning promovează colaborarea școlară în Europa prin intermediul tehnologiilor comunicării și informației(TIC), oferind asistență, instrumente de lucru și servicii unităților de învățământ.
,,În acest an școlar, Grupa Mică ,,Buburuzele”, de la Grădinița nr.39 din Brăila, participă la Proiectul ,,Portakali soydum baș ucuma koydum (I peeled the orange and put it on my bedside)”, alături de parteneri din Turcia, Bulgaria,Italia . E drept, nu e ușor, deoarece, merită să recunoaștem, mai ales la grădiniță, activitatea nu s-ar putea realiza fără sprijinul nemăsurat al părinților. Însă pornind de la zicala ,,cine face lui își face”, faptul că părinții lucrează acasă cu copiii, sub directa îndrumare și coordonare a doamnelor profesoare pentru învățământ preșcolar, toate acestea însumează numai bine pentru viitorul micuților. Astfel, în cadrul acestui minunat proiect, preșcolarii sunt familiarizați cu teme din mai multe ramuri: știință, educație, tehnică, arte, bineînțeles concretizându-se în experimente specifice nivelului lor de dezvoltare și înțelegere. În activitățile pe care le-am desfășurat cu preșcolarii, atât fizic, cât și online, am folosit instrumentele Padlet, Canva, Renderforest, Keamk, pentru trimiterea rezultatelor activităților la toți partenerii. Proiectul este amplu, asemenea unui proiect Erasmus, dar fără finanțare și în miniatură deoarece respectă aproape toate etapele de lucru ale unui proiect internațional”, afirmă prof. Steluța Geanina Miron.
,,Apreciez foarte mult inițiativa doamnei Miron, de a implementa în grădinița noastră acest tip de proiect. Activitățile desfășurate oferă posibilitatea organizațiilor implicate să lucreze la nivel internațional, împărtășind idei, metode de lucru, exemple de bune practici. Recomand cu căldură înscrierea pe eTwinnig.net, crearea de cont și explorarea platformei, deoarece orice cadru didactic ce dorește să se perfecționeze ar trebui măcar o dată să participe la evenimente de învățare și activități de dezvoltare profesională cu parteneri din alte țări”, a precizat doamna director Lenuța Jurubiță.