• edilul nu s-a aşteptat ca ziariştii să fie atât de uniţi şi să-l ia la întrebări cu privire la mizeriile distribuite de pesedişti pe Facebook • primarul invitase jurnaliştii la o conferinţă de presă, pentru a-şi prezenta proiectele •întrebat ce părere are despre atacul sexist şi calomnios la adresa jurnaliştilor din Brăila, după ce au fost invitaţi la Bruxelles, de un europarlamentar liberal, primarul municipiului Brăila, a recunoscut pe de o parte, implicarea unor colegi de partid în campania denigratoare de pe Facebook, dar pe de altă parte, a negat implicarea partidului în aşa ceva
După ce membrii Partidului Social Democrat au târât jurnaliştii brăileni într-un conflict politic şi i-au denigrat pe Facebook, prin mesaje calomnioase şi sexiste, atribuindu-le pe nedrept o eticheta liberală, primarul municipiului Brăila, PSD-ist cu state vechi, recunoaşte public că “acesta este efectul politic”, când apare şi numele unui partid în ecuaţie. Fără a fi acuzat personal şi în mod direct, că a uneltit împotriva jurnaliştilor chemaţi la Bruxelles de către un europarlamentar al Partidului Naţional Liberal, edilul a încercat, în repetate rânduri, să convingă presa că nu are nicio implicare în această campanie denigratoare la adresa jurnaliştilor, ba chiar s-a delimitat de colegii de partid care au distribuit pe reţeaua de socializare Facebook o poză editată cu grupul de presă invitat în Parlamentul European, poză în care, cu mici excepţii, fiecare ziarist brăilean a fost denigrat urât prin atribuirea unor etichete calomnioase. Culmea, deşi admite că însăşi domnia sa a fost invitat în Parlamentul European, la Bruxelles, într-o vizită similară, unde au ajuns, de-a lungul timpului, şi alţi membri ai PSD, primarul a susţinut totuşi că invitaţia la Bruxelles a jurnaliştilor brăileni poate fi interpretabilă. “Acolo era implicat şi numele unui partid şi acesta este efectul. Singura chestiune discutabilă în acest sens este invitaţia pe perioada campaniei electorale, singura chestiune, dar în rest, având în vedere că există posibilitatea ca toţi europarlamentarii indiferent de partidul politic să facă astfel de invitaţii, nu văd o problemă... Nu insinuez nimic, spun doar că această chestiune poate fi interpretabilă”, a răspuns primarul Brăilei, Marian Dragomir, în cadrul unei conferinţe de presă organizată în biroul dumnealui, din Instituţia Primăriei Brăila. Întrebat dacă i se pare nepotrivit faptul că a invitat jurnaliştii la o conferinţă pentru a-şi expune anumite proiecte, după ce partidul din care face parte i-a jignit dăunăzi, social democratul de la cârma muncipalităţii, a aruncat o parte din vină şi în tabăra liberală. “Acele imagini nu au fost distribuite, exclusiv, de membrii Partidului Social Democrat. Dacă ar fi fost o chestiune organizată de Partidul Social Democrat, ar fi trebuit să-şi ceară scuze partidul, nefiind o chestiune organizatorică, nu este implicarea Partidului Social Democrat”, a mai transmis Dragomir. “Eu consider că orice partid politic trebuie să aibă o relaţie cât mai bună cu presa pentru a putea comunica şi a-şi promova şi lucrurile bune pe care le face. Este adevărat că unii membri ai Partidului Social Democrat, văzând că e o chestiune legată de PNL au distribuit. La fel cum şi cei de la PNL distribuie când văd anumite chestiuni (...) Este de condamnat tot ceea ce se promovează sub identităţi false pe Facebook, pornind de la jignirile adresate jurnaliştilor, până la acelea adresate unor oameni de cultură şi, în cele din urmă, chiar şi politicienilor”. Culmea, primarul Dragomir a recunoscut că “este absolut normal şi bine ca jurnaliştii din provincie să ajungă în Parlamentul European”, fireşte, pe bani europeni, şi nu ai vreunui partid politic. Chiar şi aşa, de 12 ani de când România este membră UE cu drepturi depline, niciun europarlamentar PSD nu a lansat niciodată o invitaţie jurnaliştilor din Brăila pentru a merge la Bruxelles, asta deşi Comisia Europeană suportă cheltuielile aferente unei astfel de călătorii.
Amintim că, la începutul acestei luni, când mai mulţi jurnalişti din judeţele Brăila şi Ialomiţa, au fost invitaţi la Bruxelles, în Parlamentul European, de către eurodeputatul PNL Cristian Buşoi, care nici măcar nu este din Brăila, ci din Drobeta-Turnu Severin, a fost distribuită pe facebook o poză editată cu jurnaliştii care au acceptat invitaţia de a merge în Belgia, în care au fost jigniţi în fel şi chip.