Edilul-şef a vorbit, ieri, despre rezolvarea problemei finanţării lucrărilor de pe Bulevardul Dorobanţilor şi despre situaţia corecţiilor primite vizavi de proiectul menţionat. "În instanţă, pe corecţii, avem Dorobanţiul. Aceasta este singura chestiune în judecată şi o ştiţi pentru că a fost comentată de multe ori. Mai sunt trei sau patru, astfel de corecţii care sunt legate de aceeaşi structură decizională - staţia de betoane la 80 de km. Dacă pe Dorobanţi vom avea un anumit tip de răspuns pozitiv, lucrurile vor merge în continuare. Ca şi corecţii mai sunt câteva lucruri din acestea la audit, la dirigenţia de şantier, care înseamnă - 3 milioane, 1 milion, 50 de mii - pentru că trebuiau să găsescă ceva dacă tot au venit în control", a declarat primarul. În aceeaşi ordine de idei, Simionescu a explicat că lucrările merg în continuare, în ceea ce priveşte zona amintită. "Pe Dorobanţi se lucrează. Ieri am avut o discuţie pe tema asta şi am făcut un calcul. Ca şi stadiu fizic eu zic că ne aflăm undeva la 50 - 55%, ca şi plăţi la 50 - 52%, deci suntem într-o zonă de relativ echilibru. Vom vedea cum curg lucrările în continuare. În orice caz, Dorobanţiul are termen final anul viitor, în septembrie", a mai adăugat sursa citată. "La Dorobanţi se pune problema în continuare - atâta timp cât nu avem finalizată printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă -, acea corecţie. Suma respectivă a fost primită ca urmare a hotărârii pe care noi o avem, dar asta nu înseamnă că este o chestiune definitivă. De aceea, noi va trebui să vedem formula de finanţare pentru că nu putem să rămânem cu strada aşa... Hotărârile acestea, judecarea, instanţa, au nişte termene destul de lungi - 2, 3, 5 luni -, şi dacă trece vara şi noi nu facem lucrări... Nu putem să mergem într-o astfel de structură, dar vom discuta asta şi cu domnii consilieri, vom vedea", a încheiat acesta. Reamintim că principala soluţie dată până în prezent de municipalitate în rezolvarea continuării lucrărilor de pe Bulevardul Dorobanţi o reprezintă contractarea unui credit de 10 milioane de dolari.