Mergi la conţinutul principal

Primarul Cibu ar avea nevoie de niste consilieri buni

Consilierul municipal PSD Alexandru Coada este de parere ca ar fi timpul ca primarul liberal Constantin Cibu si viceprimarul democrat Daniela Vasioiu sa mai uite de disputele personale si sa se mai uite, din cind in cind, si pe agenda cetateanului. In cazul in care acestia au uitat de prioritatile cetateanului, dupa ce un an si jumatate s-au concentrat pe scandalul dintre ei, Coada le reaminteste celor doi cam care ar trebui sa fie chestiunile de care sa se ocupe cu prioritate: “Sint doi oameni publici, investiti cu atributii deosebite, dar in acelasi timp, sint doi oameni obisnuiti, care se cearta si se insulta ca la usa cortului. Eu cred ca atit domnul primar, cit si doamna viceprimar pot fi un primar, respectiv un viceprimar bun, daca s-ar concentra asupra problemelor de fond de pe agenda cetateanului. Ma refer la salubrizarea in bune conditii a orasului, la ridicarea gradului de urbanizare a cartierelor Chercea, Brailita, Lacu Dulce, Radu Negru, reabilitarea si modernizarea canalizarilor, sistematizarea si intretinerea, precum si mobilarea parcurilor si alte zone de agrement, apararea si conservarea domeniului public, asupra caruia se exercita un atac permanent, si nu in ultimul rind, revitalizarea activitatii culturale, care a intrat intr-un con de umbra".
Dat fiind ca este de parere ca prima responsabilitate, pe linia rezolvarii problemelor comunitatii, ii apartine primarului, Coada ii da acestuia si citeva sfaturi: “Eu am si citeva recomandari pentru dumnealor: consider ca acest lucru se va putea face, daca domnul primar ar promova un management performant, si am in vedere in primul rind o buna organizare a activitatii in cadrul Primariei, pentru ca din disputa celor doi reiese faptul ca nu sint stabilite bine atributiile, respnsabilitatile pe cei doi viceprimari. In al doilea rind, coordonarea in mai bune conditiuni a directiilor si serviciilor publice, care, in general, sint incadrate, dupa parerea mea, cu persoane bine pregatite, dar le lipseste aceasta coordonare, la care se adauga si lipsa lor de initiativa pentru rezolvarea problemelor din cadrul Primariei. Lipseste, de asemenea, din cite am constatat noi, programarea judicioasa a activitatii din cadrul primariei, si stabilirea clara a prioritatilor, in functie de resursele pe care le avem. Nu mai vorbesc de faptul ca lipseste controlul asupra activitatii, in general si nu se prezinta niciodata opiniei publice rezultatul acestor eventuale controale".
Alexandru Coada merge mai departe cu recomandarile si-i sugereaza primarului sa-si ia niste consilieri capabili, pentru ca, in opinia acestuia, cam duce lipsa de asa ceva: “Dumnealui nu are apropiati care sa-l ajute, sa-l informeze si sa-i dea sfaturi in ce priveste organizarea si desfasurarea activitatii din Primarie. Din cite stiu, are un consilier care este angajat pe la Zona Libera si care nu stiu in ce conditii isi desfasoara activitatea la Primarie. Eu cred ca ar trebui sa aiba 3-4 consilieri, cum am inteles ca exista la unele primarii din tara, pentru a-l ajuta in buna desfasurare a activitatii".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro