Anul acesta, primul proiectil rămas neexplodat din timpul războiului a ieşit la iveală în curtea unui localnic din comuna Mircea Vodă, în timpul executării unor săpături. Este vorba despre un proiectil exploziv calibrul 76 mm, aflat în stare avansată de oxidare. Descoperirea a fost făcută, ieri, în jurul orei 10.40. Persoana care a găsit proiectilul a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Dunărea" Brăila, prin intermediul numărului de urgenţă 112, iar în scurt timp echipa pirotehnică a inspectoratului a sosit la faţa locului, pentru a ridica elementul de muniţie în condiţii de siguranţă.
Biroul de presă al ISU Brăila reaminteşte că în cazul descoperirii unor astfel de proiectile rămase din timpul războiului, singurul lucru indicat este anunţarea imediată a autorităţilor. Manipularea necorespunzătoare a elementelor de muniţie poate avea efecte foarte grave, deoarece, în majoritatea cazurilor, acestea încă mai au focosul activ şi pot exploda în orice moment.