Mergi la conţinutul principal

Prima ședință CJ în format fizic din acest an, ținută pe repede-înainte: 18 puncte pe ordinea de zi, în 18 minute!

* ori telemunca din pandemie i-a învățat pe consilierii județeni să fie mai eficienți și să dezvolte problemele județului Brăila mai mult în mediul online, ori prima ședință ordinară din acest an ținută față în față  a fost una mai mult de complezență din partea celor mai mulți aleși județeni * aceștia au reușit performanța ca, în doar 18 minute, să aprobe rapid, fără prea multe interpelări, 13 proiecte de hotărâre de pe ordinea de zi și 4 rapoarte de activitate și informări * la punctul 18, intitulat ”Alte probleme”, ședința publică a fost declarată închisă, fără ca nimeni să ia cuvântul * singurul proiect care a provocat discuții a fost cel legat de finanțarea programelor sportive, cea care a cerut lămuriri fiind Anamaria Necoară, consilier PNL și director al CSM Brăila

 

Joi, pe 27 mai, a avut loc la prima ședință ordinară a Consiliului Județean Brăila din acest an care nu s-a mai desfășurat în fața calculatorului sau a camerei video de la telefon, ci față în față, în Sala Mare a Palatului administrativ, acolo unde obișnuiau să aibă loc înainte de pandemie. Pe ordinea de zi au fost 17 proiecte de hotărâre, printre care și 3 rapoarte de activitate și o informare, care au fost prezentate doar în format scriptic, nu și la pupitru, cum se întâmpla în anii trecuți, iar la capitolul Diverse sau alte probleme, nimeni nu a luat cuvântul, iar ședința s-a încheiat rapid, în mai puțin de 20 de minute. Mai exact, 18 minute! Nu știm dacă este un record sau nu, ori dacă pandemia i-a învățat pe consilieri sa fie mai eficienți în mediul online, cert este că mai toate proiectele de hotărâre au fost aprobate cu unanimitate de voturi. Doar în cazul a trei proiecte au fost intervenții din partea aleșilor, proiectul cu numărul 6 fiind unul dintre acestea. Concret, a fost vorba despre ”aprobarea regulamentului privind condițiile, criteriile și procedura de finanțare a programelor sportive, în baza prevederilor Legii Educației civice și sportului nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare, pentru anul 2021”, un proiect de hotărâre care a ridicat mai multe semne de întrebare din partea consilierului PNL, Anamaria Necoară, directorul Clubului Sportiv Municipal (CSM) Brăila. ”La articolul 10 din proiect, este trecută perioada august-noiembrie. Sunt trecute în acest proiect și premierele de la competiții naționale și internaționale. Competițiile trebuie să aibă loc doar în perioada asta, august-noiembrie, sau premierele se fac în perioada asta, august- noiembrie? ”, a întrebat consilierul liberal. Primul răspuns a venit din partea președintelui CJ Brăila, Francisk Chiriac, de altfel, inițiatorul acestui proiect.  ”Dar nu finanțăm premierele! Noi finanțăm doar programele sportive”, i-a răspuns șeful CJ Brăila, Francisk Chiriac, asta deși, în proiect scrie clar, negru pe alb, că ”se pot aloca sume din bugetul județului”. Mai departe, cuvântul a fost preluat de vicepreședintele CJ Brăila, Ionel Epureanu, care a explicat: ”Deci, finanțările noastre sunt îndreptate către sportul de performanță, din programul Sportul pentru toți. Nu sunt vizate premierele sportivilor”. Vizibil contrariată de răspunsul primit, Anamaria Necoară, șefa CSM, a intervenit din nou, amintindu-le celor din conducerea CJ, faptul că în proiect sunt menționate și premierele. ” Păi, la articolul 10 sunt trecute și premierele...”, a precizat consilierul liberal, intervenția sa fiind întreruptă cu o întrebare retorică adresată de către președintele CJ Brăila. ”Ați fost la comisie, doamna consilier? N-ați fost.” A urmat o pauză de câteva secunde, timp în care au fost răsfoite paginile proiectului 6 de pe ordinea de zi, de către vicepreședintele CJ Brăila, după care dialogul a continuat cu intervenția lui Epureanu. ”La articolul 10 spune , -se pot aloca sume- și acolo este prevăzut cadrul general din legislație. Noi ne-am focalizat pe cele două priorități din cinci”, a mai spus vicepreședintele CJ Brăila. Nemulțumită de ce aude, șefa CSM Brăila a continuat cu replica : ”Adică le-am pus că se pot, dar nu le dăm...”  Vicele CJ a intervenit din nou și a subliniat faptul că deși există această expresie în proiect, ”se pot aloca” , asta nu înseamnă că se și alocă, clarificând că este doar o opțiune, pe care nu au luat-o însă în calcul șefii din Consiliul Județean. ”Ca și opțiune! Noi ne-am manifestat... Opțiunea și propunerea noastră este îndreptată strict...” , a mai explicat Epureanu, răspunsul acestuia fiind întrerupt de observația consilierului PNL: ”Păi, aceste propuneri nu au mai fost puse până anul acesta! Acum de ce le-ați mai pus, dacă nu le luăm în calcul?” În cele din urmă, vicepreședintele CJ Brăila i-a atras atenția consilierului PNL că regulamentul a fost public, transparent, și că ar fi avut timp să facă observații până la ședința de Consiliu Județean. ”Regulamentul a fost în transparență, din ce știu, nu s-a primit nicio propunere, în perioada asta, de modificare”, a subliniat Epureanu. ”Noi nu vream să modificăm. Noi am crezut că se iau în calcul”, a replicat Anamaria Necoară. Articolul 10 din regulamentul privind condițiile, criteriile și procedura de finanțare a programelor sportive, la care s-a făcut referire, sună astfel: ”Prin hotărâre a Consiliul Județean Brăila se pot aloca sume din bugetul județului, cu respectarea legislației naționale pentru (...), iar la punctul e, scrie clar : premierea, în condițiile legii,  a performanțelor deosebite obținute la competițiile sportive interne și internaționale oficiale.

Cu toate acestea, proiectul a trecut de votul consilierilor, cele mai multe voturi exprimate fiind ”pentru” aprobare.  La ședința ordinară a Consiliului Județean Brăila, care a avut loc joi, 27 mai, au fost prezenți toți cei 30 de consilieri județeni.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro