Primăria, somată să semaforizeze mai repede intersecţia Dorobanţi cu Apollo | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Primăria, somată să semaforizeze mai repede intersecţia Dorobanţi cu Apollo

• conducerea PNL spune că, în lipsa semafoarelor, riscul de accidente este foarte mare în intersecţia respectivă • “Dacă tot nu montează instalaţii definitive, măcar să pună provizoriu semafoare de şantier!”, spune Alexandru Dănăilă • în replică, viceprimarul Alexandru Jantea precizează că până acum s-a lucrat la proiectare şi că zilele următoare vor fi puse pe poziţie semafoarele definitive

 

Într-o conferinţă de presă susţinută vineri, 8 decembrie, liberalii brăileni au acuzat Primăria că întârzie nepermis de mult montarea unor semafoare în intersecţia bulevardului Dorobanţilor cu strada Apollo, unde s-au produs numeroase accidente rutiere în ultimul timp. Liberalii spun că, dacă tot nu se pot monta semafoare definitive, măcar să se pună provizoriu instalaţii de semaforizare de tipul celor folosite pe şantiere, deoarece cu cât se apropie sărbătorile, cu atât traficul în zonă va creşte în intensitate.

“Vin oamenii în audienţă şi semnalează probleme. Una dintre acestea este intersecţia Bulevardului Dorobanţilor cu strada Apolo. În ultima perioadă au fost multe accidente acolo, chiar acum o săptămână o femeie a fost lovită pe trecerea de pietoni de o maşină. Şi nu este un caz singular. Toate aceste accidente au avut urmări grave asupra persoanelor accidentate, pentru că acolo este o intersecţie extrem de circulată. Noi am cerut în CLM încă de anul trecut  semaforizarea intersecţiei respective şi am repetat cererea şi anul acesta. Primarul, de fiecare dată, a răspuns afirmativ solicitării noastre, spunând că şi el este de aceeaşi părere, dar, din păcate, nu s-a întâmplat nimic chiar dacă, la ultima şedinţă a Consiliului Local, a anunţat că este gata licitaţia.

Ce ne dorim noi pentru următoarea perioadă, pentru că traficul se va intensifica de sărbători, este semaforizarea acestei intersecţii, cel puţin în regim provizoriu, până când vor fi gata actele cu licitaţia, pentru a evita accidentele. Din cauza maşinilor parcate pe bulevardul Dorobanţilor, uneori, coada de la semaforul cu strada Gării se întinde aproape până la intersecţia cu strada Apolo. Este extrem de aglomerată! Atâta timp cât nu va fi semaforizată, în zilele în care plouă sau  ninge, traficul devine foarte greoi în zona respectivă, iar pietonii sunt expuşi accidentelor. Îi cerem primarului să semaforizeze, măcar provizoriu, această intersecţie până la montarea semafoarelor definitive. Sunt acele semafoare de şantier, există soluţii. Este o solicitare extrem de urgentă!”, a declarat Alexandru Dănăilă, preşedintele PNL Brăila.

În replică la spusele liberalilor, viceprimarul Alexandru Jantea ne-a precizat că până acum s-a lucrat la întocmirea proiectului, care a fost finalizat între timp, astfel că, în zilele următoare, Primăria poate semna pentru începerea lucrărilor. “S-a lucrat la proiect, s-a finalizat, iar după ce vor exista toate avizele la dosar vom da dispoziţie pentru deschiderea şantierului. E o chestiune de câteva zile! Din acel moment, depinde doar de firma care a câştigat licitaţia cât va dura până va pune toate semafoarele pe poziţie”, ne-a declarat Jantea.

Reamintim că firma care a câştigat licitaţia organizată de Primărie şi urmează să monteze semafoarele este “Crismilver Prod Serv” SRL Brăila, iar preţul convenit pentru îndeplinirea contractului de proiectare plus execuţie este 51.003,4 lei cu TVA.

La începutul lunii noiembrie, viceprimarul Alexandru Jantea ne informa că s-a semnat încă de pe 22 septembrie contractul cu firma câştigătoare, însă Primăria a dat ordinul pentru începerea proiectării abia pe 20 octombrie, deoarece firma în cauză a venit mai târziu cu dovada constituirii garanţiei de bună execuţie, precum şi cu dovada că a contractat o firmă specializată, pentru întocmirea proiectului. Contractul prevede o perioadă de 30 de zile pentru realizarea proiectului şi 30 de zile pentru lucrarea propriu-zisă. Aşadar, proiectarea trebuia finalizată până pe 20 noiembrie, iar dacă se întâmpla acest lucru probabil că, până la ora actuală, semafoarele ar fi putut fi puse pe poziţie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro