Primăria Sectorului 1 a eliberat, pe 11 aprilie 2016, certificatul de urbanism pentru moscheea pe care Muftiatul Cultului Musulman din România intenţionează să o construiască pe Bulevardul Expoziţiei nr. 22-30, ca etapă premergătoare eliberării autorizaţiei de construire şi a planului zonal.
"Certificatul de urbanism este un act de informare obligatoriu care nu dă beneficiarului dreptul de construire, fiind doar o etapă legală, premergătoare eliberării autorizaţiei de construire", meţionează Primăria Sectorului 1, într-un comunicat de presă. Potrivit art. 29 alin.1 din Legea nr. 350/2001 cu completările şi modificările ulterioare "Certificatul de urbanism este actul de informare cu caracter obligatoriu prin care autoritatea administraţiei publice judeţene sau locale face cunoscute regimul juridic, economic şi tehnic al imobilelor şi condiţiile necesare în vederea realizării unor investiţii, tranzacţii imobiliare ori a altor operaţiuni imobiliare, potrivit legii."
Potrivit Primăriei Sectorului 1, obţinerea unui PUZ este însă obligatorie înainte de autorizare. Având în vedere că amplasamentul pe care urmează să fie construită moscheea este situat în zona CB5 -zonă situată în afara perimetrului central, "care grupează funcţiuni complexe de infrastructură municipală şi supramunicipală - pentru autorizarea construcţiei este necesară obţinerea unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ), care intră în competenţa exclusivă a Primăriei Municipiului Bucureşti".
Prin certificatul de urbanism, Primăria Sectorului 1 i-a comunicat Muftiatului Cultului Musulman din România că următoarea etapă este obţinerea avizului de oportunitate al arhitectului şef al Primăriei Capitalei, în scopul întocmirii Planului Urbanistic Zonal şi aprobării sale de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB).