• firmele care au închiriat spaţiile comerciale de deasupra toaletelor, cu promisiunea că vor avea grijă de acestea, au primit ultimatum de la autorităţi să facă igienizările şi modernizările necesare • până acum, din patru WC-uri publice, doar unul este în renovare • unul este considerat “în regulă” de autorităţi, însă starea sa de curăţenie este doar relativă, unul ar urma să intre în renovare, iar chiriaşul celui de-al patrulea încă nu a dat niciun răspuns notificărilor primite de la Primărie • în ceea ce priveşte toaletele “ecologice” amplasate prin oraş, autorităţile spun că sunt curăţate de cel puţin două ori pe săptămână
Probabil impulsionată şi de un articol publicat în urmă cu câteva săptămâni de cotidianul nostru, în care se făcea o comparaţie între situaţia toaletelor publice de pe raza municipiului Brăila şi cele din Craiova şi Târgu Jiu - Brăila fiind mult în urma celorlalte două oraşe (şi) din acest punct de vedere - Primăria pare decisă să ia măsuri pentru rezolvarea deficienţelor existente. “Agenţii economici care şi-au asumat responsabilitatea de a asigura condiţii civilizate de exploatare a toaletelor publice, prin contractul de închiriere a spaţiilor comerciale aferente acestora, au primit termen până la jumătatea lunii noiembrie să efectueze măsurile de igienizare necesare”, ne-a declarat, în urmă cu câteva zile, viceprimarul Doiniţa Ciocan.
Pe raza municipiului Brăila, există patru toalete publice aflate în administrarea Serviciului de Utilitate Publică Administrare Fond Locativ şi Cimitire (SUPAFLC) din cadrul Primăriei. Trei dintre acestea sunt subterane - este vorba despre WC-ul de la intersecţia bulevardului Independenţei cu Str. 1 Decembrie 1918, despre cel de la intersecţia Independenţei cu Calea Călăraşilor şi cel din Piaţa Traian - iar unul, cel din Grădina Mare, este la suprafaţă. Cele trei spaţii comerciale de deasupra toaletelor subterane, precum şi cel aferent WC-ului din Grădina Mare, unde funcţionează un restaurant tip fast - food, au fost închiriate de Primărie unor firme private, în 2007. Contractul a fost făcut pe 10 ani, expirând anul trecut, în 2017. Emilena Huiu, directorul SUPAFLC, ne-a informat că, după expirarea contractului iniţial, s-au încheiat alte contracte, cu aceleaşi firme, de data aceasta cu valabilitatea de un an. “Noile contracte se reînnoiesc anual, dacă sunt respectate clauzele contractuale. Dacă nu se respectă aceste clauze, contractele nu vor mai fi reînnoite”, ne-a declarat directorul Huiu, precizând că prelungirea contractelor se face în luna mai a fiecărui an.
Conducerea SUPAFLC ne-a informat că spaţiul de deasupra toaletei publice de la intersecţia bulevardului Independenţei cu Calea Călăraşilor, unde funcţionează un restaurant, a fost închiriat de firma “Orion Com” SRL. Aceeaşi firmă are şi spaţiul din Piaţa Traian. Spaţiile comerciale de deasupra toaletei publice de la intersecţia bulevardului Independenţei cu Str. 1 Decembrie 1918 au fost închiriate de firma “Crisamy Tour” SRL, iar cel din Grădina Mare a fost preluat de “Chef Park Food” SRL.
“La ora actuală, toaleta de la Independenţei cu Călăraşi este cel mai bine întreţinută. Toaleta din Piaţa Traian, care se află tot în administrarea firmei Orion Com, se află într-un proces complex de reabilitare care durează deja de ceva vreme. Noi am trimis notificări şi către ceilalţi doi chiriaşi să ia măsuri pentru igienizarea toaletelor publice pe care le gestionează, conform contractelor de închiriere. Am primit răspuns deocamdată doar de la chiriaşul de la Independenţei colţ cu 1 Decembrie 1918, care ne-a anunţat că intenţionează să facă reparaţii capitale, ce includ înlocuirea conductelor de apă şi canalizare, schimbarea vaselor de toaletă şi a chiuvetelor etc. De la chiriaşul din Grădina Mare nu am primit niciun răspuns. Dacă nu vine cu o hârtie din care să reiasă cum intenţionează să modernizeze toaleta publică pe care o are în grijă, o să îl notificăm că nu i se va mai prelungi contractul anul viitor”, ne-a declarat directorul Emilena Huiu.
“Fii civilizat! / Ţara geme de proşti!”
După cum reiese din declaraţia şefului SUPAFLC, lucrurile s-au pus oarecum în mişcare, însă, cum deja ne aflăm la mijlocul lunii noiembrie, sunt şanse zero ca toate toaletele publice închiriate de municipalitate să fie puse la punct, aşa cum îşi doreşte Primăria. De altfel, la aceeaşi concluzie conduce şi starea de fapt din teren. Toaleta publică din Piaţa Traian este, într-adevăr, în renovare şi, după cum se prezintă situaţia, acolo chiar pare să se facă treabă bună. Nu se ştie, însă, cât vor mai dura lucrările. Nici conducerea SUPAFLC nu a putut să ne ofere un răspuns concret la această întrebare, directorul Huiu mărturisind că nu a primit o precizare exactă de la firma care are acel spaţiu în chirie.
Toaleta publică de sub restaurantul de la intersecţia bulevardului Independenţei cu Calea Călăraşilor poate fi folosită de oricine şi arată relativ acceptabil din punctul de vedere al păstrării curăţeniei. Se remarcă faptul că una dintre cele două chiuvete a dispărut din peisaj (probabil din cauza vandalismului). Spre deosebire de anii trecuţi, când erau intrări separate pentru femei şi bărbaţi, în prezent toaleta este mixtă, acelaşi spaţiu fiind disponibil pentru ambele sexe.
În Grădina Mare, uşile toaletei publice de lângă intrarea în parc sunt deschise în permanenţă, din simplul motiv că nu mai au niciun sistem de închidere funcţional. Înăuntru, este cât de cât curat, dovadă că toaletele nu sunt lăsate chiar de izbelişte de firma care a închiriat spaţiul pus la dispoziţie de Primărie. Din câte se pare, administratorul acestei toalete publice a avut ceva probleme cu comportamentul necivilizat al unora dintre utilizatori, care fie au vandalizat obiectele sanitare, fie şi-au făcut nevoile fiziologice pe lângă vasele de toaletă. “Fii civilizat! / Ţara geme de proşti!”, este un mesaj scris cu carioca deasupra pisoarului de la cabina bărbaţilor, probabil în încercarea administratorului de a mai tempera pornirile mârlăneşti ale unora dintre “clienţii” toaletei publice.
WC-ul public de la intersecţia bulevardului Independenţei cu Str. 1 Decembrie 1918 era deschis, zilele trecute, deşi conducerea SUPAFCL avea informaţii că urmează să intre în reparaţii capitale. Însă, cine vrea să îl folosească trebuie să plătească taxă de intrare, de 1,5 lei, ceea ce contravine contractului de închiriere, care îl obligă pe chiriaş să pună gratuit toaleta la dispoziţia publicului.
“Perceperea taxei de intrare este interzisă prin contract”, ne-a declarat viceprimarul Doiniţa Ciocan.
Toaletele ecologice sunt administrate de SUPAGL
Pe lângă toaletele publice clasice aflate în administrarea SUPAFLC, în municipiul Brăila s-au mai amplasat şi câteva toalete “ecologice”, în fapt acele cabine de plastic care vin în ajutorul celor presaţi de nevoi urgente. Mulţi brăileni spun, însă, că, decât să intre în aceste toalete, preferă să se abţină. “Sunt prea murdare!”, acuză aceştia.
De toaletele ecologice se ocupă Serviciul de Utilitate Publică, Administrare şi Gospodărire Locală (SUPAGL). Directorul Dumitru Munteanu ne-a informat că, în prezent, SUPAGL deţine şase astfel de cabine, amplasate în diverse locuri din muncipiu. Alte 15 toalete ecologice sunt închiriate, în mod curent, de la firma “Eco Public” Bucureşti, însă în timpul unor evenimente cu participare numeroasă, cum ar fi Zilele Brăilei sau Festivalul Florilor, numărul cabinelor închiriate se suplimentează până la 30. “În timpul evenimentelor cu aglomerări mari de oameni, toaletele ecologice sunt curăţate de două ori pe zi. În restul anului, se face curăţenie de două ori pe săptămână, de toamna până primăvara, iar în timpul verii se face de patru ori pe săptămână”, dă asigurări directorul Munteanu. Acesta ne-a mai precizat că toaletele ecologice din staţiile Taxi sau din staţiile “Braicar” nu aparţin SUPAGL.