* aceștia au încercat să ajungă în incinta UPU, dar au fost opriți de jandarmi * tatăl fetei decedate a primit îngrijiri medicale, după ce i s-a făcut rău
În jur de 30 de persoane, printre care rude și prieteni ai proaspetei mămici care a murit din cauza unui rest de placentă rămas în organism, conform primelor rezultate ale necropsiei, au protestat în fața Spitalului Județean de Urgență Brăila, joi seară. Au aprins câteva lumânări, au lipit fotografia fetei pe gard și au scandat „Demisia!”, „Criminalii!”, „La pușcărie!”, revoltați că Ana Maria Păduraru a ajuns la spital de două ori, iar medicii nu ar fi reușit să pună diagnosticul corect.
La un moment dat, a avut loc un mic incident, atunci când protestatarii voiau să ajungă în Unitatea de Primiri Urgențe. Dacă de poarta spitalului au trecut fără ca paznicii să-i ia măcar la întrebări, pe rampa de la UPU și-au făcut apariția imediat jandarmii care au calmat spiritele și i-au convins să iasă din curtea unității sanitare. Manifestanții s-au întors pe trotuarul din fața SJU și și-au continuat protestul.
În tot acest timp, tatăl tinerei decedate a primit îngrijiri medicale la UPU, după ce i s-a făcut rău. Elena Păduraru, mama Anei Maria, i-a stat alături, iar la un moment dat chiar a fost trimisă la farmacie pentru a cumpăra un medicament. Întrebată de jurnaliști dacă spitalul a rămas, din nou, fără medicamente, așa cum s-a întâmplat în trecut, femeia a declarat că ar fi vorba despre o rețetă pe care trebuie să o urmeze acasă. Însă, vizita la farmacie a ajutat-o să adune noi informații despre cel mai trist episod din viața ei, susține ea. În ziua în care medicii urgentiști au bănuit-o pe Ana Maria că ar suferi de meningită și după ce ar fi recomandat familiei să ia, preventiv, antibiotic, inclusiv bebelușul de doar o lună, farmacistele i-ar fi povestit că în aceeași zi mai multe cadre medicale au cumpărat același antibiotic, speriate să nu fi contactat virusul periculos. „Nu știu acum dacă vor să se scoată, dar raportul de la Medicină Legală spune ceva clar”, a declarat femeia jurnaliștilor.