Mergi la conţinutul principal

Presa italiană: Adrian Mutu, cel mai bun jucător al etapei în Serie A

"Mutu, de neoprit ", a notat calciomercato.it, care l-a clasat pe român pe primul loc în topul celor mai buni cinci jucători ai etapei, înaintea lui Klose (Lazio), Giovinco (Parma), Vucinici (Juventus) şi Kjaer (AS Roma). Adrian Mutu a primit nota 7,5, iar ceilalţi patru au fost notaţi cu 7. "Joc uimitor al atacantului român, care se implică în toate acţiunile periculoase ale Cesenei. Pe lângă obţinerea unui penalti, el înscrie două goluri, permiţând echipei sale să învingă Novara. Ziua sa este stricată de un fault dur al lui Rinaudo, care îl determină să iasă de pe teren", menţionează calciomercato.it.
Eco dello Sport i-a acordat lui Mutu tot nota 7,5 şi l-a ales cel mai bun fotbalist al etapei. "După atâtea partide fără constanţă a venit o prestaţie convingătoare, demnă de marele său talent", notează sursa citată.
Quotidianamente.net scrie că atacantul român a fost "dezlănţuit", iar Datasport consideră că Mutu, notat cu 8, a făcut "o partidă extraordinară". "Reuşeşte o dublă, ajunge la 101 goluri în Serie A, câştigă două penaltiuri şi se implică şi în faza autogolului lui Rinaudo. Într-o zi absolut de graţie, Cesena are nevoie absolută de golurile lui pentru a se salva", adaugă agenţia italiană.
Atacantul Adrian Mutu a marcat două goluri în partida pe care echipa AC Cesena a câştigat-o, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (2-0), în faţa formaţiei Novara, în etapa a XVIII-a a campionatului Italiei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro