Un fapt mai putin mediatizat in jurul datei de 1 ianuarie 2007 a fost acela ca odata cu aderarea Romaniei si Bulgariei la Uniunea Europeana, numarul de limbi oficiale ale Uniunii a crescut nu cu doua, ci cu trei limbi, de la 20 la 23. Pe linga romana si bulgara, a mai fost declarata ca limba oficiala si irlandeza.
La prima vedere, adaugarea unei limbi noi la lista celor oficiale, pare sa fie un lucru banal dar bun pentru ca reprezinta o punte de acces pentru un numar mai mare de cetateni ai UE la structurile politice ale acesteia.
Cind Irlanda a devenit membra a UE in 1973, engleza a fost declarata singura limba oficiala a tarii. Douazeci si patru de ani mai tirziu, cele 5 procente din populatia tarii care folosesc limba irlandeza in mod regulat au simtit nevoia sa faca lobby pentru ca limba lor sa fie declarata oficiala. Si desi acest succes in sine este laudabil, motivul pentru acest demers este ingrijorator pentru ca tradeaza un sentiment de nesiguranta sau chiar de amenintare pe care acest grup l-a simtit din partea structurilor birocratice de la Bruxelles.
Spania ofera un alt exemplu in acest sens. In urma cu mai bine de un an, autoritatile spaniole au cerut ca limbile catalana, galica si basca sa fie folosite la nivelul UE. Dupa multe tatonari si negocieri, aceste limbi au obtinut statut de limbi semi-oficiale. De acum incolo, vorbitorii acestor limbi pot coresponda cu institutiile UE in limbile lor si pot cere traducere simultana la intilnirile la nivel inalt.
Explicatia fenomenului prin care minoritati culturale sau lingvistice isi revendica drepturile consta in faptul ca in decursul anilor au fost treptat marginalizate si eclipsate. Adaugarea a tot mai multe limbi in rindul celor oficiale, a ingreunat considerabil procesul de comunicare in sinul UE crescind astfel permutatiile lingvistice necesare traducerii din si in toate limbile la toate documentele si la toate intilnirile oficiale. Deoarece costul acestui proces a devenit urias, a fost nevoie inevitabil de reducerea numarului limbilor folosite in activitatea lucrarilor zilnice ale Uniunii.
In prezent, engleza, franceza si germana sint limbile de lucru ale Comisiei Europene, ramura executiva a UE. Daca acum 20 de ani, aproximativ jumatate din documentele Uniunii apareau in limba engleza, astazi aceasta pondere a ajuns la doua treimi in defavoarea altor limbi. Cresterea se datoreaza faptului ca Uniunea s-a largit cu tari a caror limba straina principala este engleza.
Potrivit sondajului Eurobarometer din 2001, pe linga limba materna, populatia UE vorbea cel mai frecvent ca prima limba straina engleza in proportie de 32%, urmata de franceza cu 9%. Sondajul Eurobarometer din 2006 arata ca engleza a crescut si este folosita ca limba straina in proportie de 51% din populatie, urmata de germana cu 32% si de franceza cu 26%.
Implicatia acestui fapt este uriasa. In mod paradoxal, extinderea UE si a democratiei este acompaniata de un fenomen de diluare lingvistica si culturala pentru unele grupuri de populatie, fapt ce submineaza tocmai democratia. Cu cit limbile oficiale ale Uniunii se inmultesc, cu atit numarul de limbi de lucru ale UE scade din motive practice si rationale. Iar cind limbile de lucru se raresc, democratia in cadrul Uniunii are si ea de suferit.
Folosind tot mai des doar citeva limbi din cele 23, eurocratii creeaza un decalaj intre optiunile lor si cele ale cetatenilor statelor membre care vorbesc doar celelate 19 sau 20 de limbi. Reprezentantii politici se indeparteaza astfel de un electorat care nu poate urmari indeaproape procesul de creare a reguliror si a legilor de la Bruxelles. Aceasta duce la rindu-i la alienare fata de o structura care pare distanta si greu de inteles, dar careia cetateanul trebuie sa i se supuna.
Va fi interesant de urmarit in urmatorii ani felul in care sint folosite limbile tuturor cetatenilor UE la nivel european.
Filosoful german Ludwig Wittgenstein spunea ca granitele limbii ne stabilesc granitele propriei lumi. In acest sens, pentru birocratii de la Bruxelles, limbile multor cetateni ai UE incep sa se situeze in afara granitelor lumii lor. In mod similar, si pentru o parte din populatia UE limba birocratilor este in afara lumii lor. Iar cind lumea reprezentantilor politici nu mai corespunde cu lumea celor pe care acestia ii reprezinta se creeaza mediul propice pentru dezvoltarea fenomenelor nedemocratice - nationalismul sau dictatura - atit din partea alegatorilor, cit si din cea a celor alesi.
La prima vedere, adaugarea unei limbi noi la lista celor oficiale, pare sa fie un lucru banal dar bun pentru ca reprezinta o punte de acces pentru un numar mai mare de cetateni ai UE la structurile politice ale acesteia.
Cind Irlanda a devenit membra a UE in 1973, engleza a fost declarata singura limba oficiala a tarii. Douazeci si patru de ani mai tirziu, cele 5 procente din populatia tarii care folosesc limba irlandeza in mod regulat au simtit nevoia sa faca lobby pentru ca limba lor sa fie declarata oficiala. Si desi acest succes in sine este laudabil, motivul pentru acest demers este ingrijorator pentru ca tradeaza un sentiment de nesiguranta sau chiar de amenintare pe care acest grup l-a simtit din partea structurilor birocratice de la Bruxelles.
Spania ofera un alt exemplu in acest sens. In urma cu mai bine de un an, autoritatile spaniole au cerut ca limbile catalana, galica si basca sa fie folosite la nivelul UE. Dupa multe tatonari si negocieri, aceste limbi au obtinut statut de limbi semi-oficiale. De acum incolo, vorbitorii acestor limbi pot coresponda cu institutiile UE in limbile lor si pot cere traducere simultana la intilnirile la nivel inalt.
Explicatia fenomenului prin care minoritati culturale sau lingvistice isi revendica drepturile consta in faptul ca in decursul anilor au fost treptat marginalizate si eclipsate. Adaugarea a tot mai multe limbi in rindul celor oficiale, a ingreunat considerabil procesul de comunicare in sinul UE crescind astfel permutatiile lingvistice necesare traducerii din si in toate limbile la toate documentele si la toate intilnirile oficiale. Deoarece costul acestui proces a devenit urias, a fost nevoie inevitabil de reducerea numarului limbilor folosite in activitatea lucrarilor zilnice ale Uniunii.
In prezent, engleza, franceza si germana sint limbile de lucru ale Comisiei Europene, ramura executiva a UE. Daca acum 20 de ani, aproximativ jumatate din documentele Uniunii apareau in limba engleza, astazi aceasta pondere a ajuns la doua treimi in defavoarea altor limbi. Cresterea se datoreaza faptului ca Uniunea s-a largit cu tari a caror limba straina principala este engleza.
Potrivit sondajului Eurobarometer din 2001, pe linga limba materna, populatia UE vorbea cel mai frecvent ca prima limba straina engleza in proportie de 32%, urmata de franceza cu 9%. Sondajul Eurobarometer din 2006 arata ca engleza a crescut si este folosita ca limba straina in proportie de 51% din populatie, urmata de germana cu 32% si de franceza cu 26%.
Implicatia acestui fapt este uriasa. In mod paradoxal, extinderea UE si a democratiei este acompaniata de un fenomen de diluare lingvistica si culturala pentru unele grupuri de populatie, fapt ce submineaza tocmai democratia. Cu cit limbile oficiale ale Uniunii se inmultesc, cu atit numarul de limbi de lucru ale UE scade din motive practice si rationale. Iar cind limbile de lucru se raresc, democratia in cadrul Uniunii are si ea de suferit.
Folosind tot mai des doar citeva limbi din cele 23, eurocratii creeaza un decalaj intre optiunile lor si cele ale cetatenilor statelor membre care vorbesc doar celelate 19 sau 20 de limbi. Reprezentantii politici se indeparteaza astfel de un electorat care nu poate urmari indeaproape procesul de creare a reguliror si a legilor de la Bruxelles. Aceasta duce la rindu-i la alienare fata de o structura care pare distanta si greu de inteles, dar careia cetateanul trebuie sa i se supuna.
Va fi interesant de urmarit in urmatorii ani felul in care sint folosite limbile tuturor cetatenilor UE la nivel european.
Filosoful german Ludwig Wittgenstein spunea ca granitele limbii ne stabilesc granitele propriei lumi. In acest sens, pentru birocratii de la Bruxelles, limbile multor cetateni ai UE incep sa se situeze in afara granitelor lumii lor. In mod similar, si pentru o parte din populatia UE limba birocratilor este in afara lumii lor. Iar cind lumea reprezentantilor politici nu mai corespunde cu lumea celor pe care acestia ii reprezinta se creeaza mediul propice pentru dezvoltarea fenomenelor nedemocratice - nationalismul sau dictatura - atit din partea alegatorilor, cit si din cea a celor alesi.
