Ieri, in laboratorul de fizica al Scolii "Ion Creanga" a avut loc festivitatea de premiere a elevilor care au obtinut cele mai bune rezultate la Concursul Judetean de fizica "Isaac Netwon". Au fost recompensati pentru eforturile lor, 39 de elevi braileni. Au fost oferite 19 Mentiuni, 13 Premii I, patru Premii II si trei Premii III. La clasa a VI-a, Premiul I a fost adjudecat de 11 copii: Adriana Stanciu si Darius Punga, de la Scoala "Ion Creanga", Andreea Solomon, Emilian Simion, Diana Paraschiv, Cristian Blogoci, de la Colegiul National "Gh. M. Murgoci", Teodora Serbanescu, de la Scoala "Mihai Eminescu", Andreea Popa, Teodor Puncu, de la Colegiul National "Nicolae Balcescu", Cristian Jiru, de la Scoala "Mihu Dragomir" si Catalin Pasculescu, de la Scoala "Mihai Viteazul". La clasa a VII-a, Premiul I a mers la Andreea Braileanu, de la Scoala "Mihai Viteazul", iar la clasa a VIII-a, Cosmin Iacob, de la Scoala "Mihai Eminescu". Organizatorii nu le-au oferit premiantilor doar diplome, asa cum se obisnuieste, in general, ci au reusit sa le dea si citiva banuti: Premiul I - 50 lei, Premiul II - 40 de lei, Premiul III - 30 de lei iar Mentiunile - 20 de lei.
Prima editie a concursului judetean de fizica "Isaac Newton" s-a desfasurat pe 22 noiembrie, la Scoala "Ion Creanga" si a adunat nu mai putin de 269 de elevi din aproape toate scolile din oras si judet.